În urmă cu două zile, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 40 de ani, din Dâmbovicioara, care conducea o autoutilitară pe raza comunei Rucăr, cu care transporta material lemnos.

Din cerificări, poliţiştii au constatat că autoutilitara avea certificatul de înmatriculare reţinut din motive tehnice, iar dovada înlocuitoare avea valabilitatea expirată.

De asemenea, autovehiculul nu avea poliţă de asigurare obligatorie valabilă.

Totodată, materialul lemnos nu avea documente legale de provenienţă şi transport. În urma evaluării de către un specialist silvic a cantităţii de material lemnos care se afla încărcată în mijlocul de transport, s-a stabilit că bărbatul transporta 1,1 metri cubi de material lemnos, de esenţă fag.

Ca urmare a abaterilor constatate, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare totală de 3.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a Legii 132/2007 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, şi a Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

De asemenea, au fost aplicate măsurile complementare de reţinere a dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, împreună cu plăcuţele cu numărul de înmatriculare, precum şi a cantităţii de 1,1 metri cubi de material lemnos, care a fost predată ocolului silvic competent.

sursa info şi foto: Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here