Traficant de droguri, prins în flagrant, la Piteşti; trei persoane, reţinute

Date:

Share post:

Poliţiştii argeşeni de la Crimă Organizată din Piteşti au din ce în ce mai mult de furcă cu traficanţii de droguri, ale căror activităţi par să se fi intensificat în ultima vreme; un traficant de droguri tocmai a fost prins în flagrant.

„Ieri, 24 mai a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, împreună cu procurorii DIICOT Pitești, au desfășurat două percheziţii domiciliare, în orașul Mioveni, la locuinţele a doi bărbați, de 20, respectiv 21 de ani, bănuiţi de trafic de droguri de risc”, a transmis azi biroul de presă al Poliţiei Argeş.

„În urma perchezițiilor, au fost descoperite şi ridicate: aproximativ 15 grame de fragmente vegetale, două grindere, două cântare de precizie, ustensile pentru porționarea și consumul drogurilor, precum și două telefoane mobile.

Ulterior, în aceeaşi zi, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, împreună cu procurorii DIICOT Pitești, au prins, în flagrant delict, în municipiul Pitești, un alt bărbat, de 24 de ani, care ar fi oferit spre vânzare droguri de risc.

Ca orice traficant de droguri care se respectă, unul dintre cei reţinuţi ieri avea în maşină şi un pistol.

De asemenea, din mașina bărbatului, a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor, o armă, susceptibilă a fi supusă autorizării.

Din cercetări s-a stabilit faptul că persoanele bănuite ar fi comercializat, din ianuarie a.c. și până în prezent, diverse cantități de droguri de risc, în municipiul Pitești și orașul Mioveni.

Trei persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, cei trei au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie dispuse măsuri preventive.

Acţiunile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La activități au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș”, a mai informat Poliţia Argeş.

sursa foto: DIICOT/Poliţia Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

La Muzeul Golești, scandaluri multe și dese. Sindicatul contestă vehement ultimele decizii ale managementului

Din păcate, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii de la...

Zeci de organizații civice îi atrag atenția președintelui Nicușor Dan că o ia pe urmele Ficusului (scrisoare deschisă)

Câteva zeci de organizații civice i-au transmis președintelui Nicușor...

Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, ediția a 29-a, luna viitoare, la Pitești

Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, ediția a 29-a,...

Distribuție Oltenia trece în proprietatea firmei a unui om de afaceri ceh, partener de potlogării cu nepotul lui Marcel Ciolacu

Distribuție Oltenia trece în proprietatea Premier Energy, controlată de...