Acum câteva zile, pe 29 iunie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au prins în flagrant delict un bărbat bănuit de trafic de droguri de mare risc.

Acesta ar fi avut asupra sa 4 grame de cocaină.

„În aceeași zi au fost efectuate trei percheziții domiciliare, în municipiul Câmpulung și în București, la imobilele utilizate de cel în cauză.

În urma perchezițiilor au fost ridicate 60 de grame de substanță susceptibilă a fi interzisă, ustensile ce ar fi fost folosite la prelucrarea și consumul substanţelor cu efect psihoactiv.

Din cercetări s-a stabilit că, începând cu luna mai anul acesta, cel în cauză ar fi comercializat droguri de mare risc, cu precădere în municipiul Câmpulung.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, după care a fost prezentat instanţei, care a dispus măsura arestării preventive.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română”, a informat Poliţia Argeş.

sursa foto: Poliţia Română/DIICOT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here