Restricţia de circulaţie pe podul de peste râul Argeş e necesară pentru efectuarea unor lucrări.
„Din această seară, luni, 09.10.2023, începând cu ora 21, până marți, 10 octombrie, ora 5, va fi restricționat traficul rutier pe podul de peste râul Argeș, pe sensul de mers dinspre Vivo Mall spre intrarea în oraș, la coborârea de pe pod, în vederea executării lucrărilor de instalare a sistemului de cântărire în mișcare.
Lucrarea este executată în cadrul proiectului „Crearea unui sistem de management al traficului și măsuri pentru gestionarea durabilă a parcărilor în municipiul Pitești”.
Rugăm participanții la trafic să circule cu atenție sporită pentru evitarea oricărui incident”, a transmis Primăria Piteşti.
sursa foto: arhivă ArgeşulOnline.ro