Tinerii proeuropeni din Republica Moldova cer Comisiei Europene să sprijine programul ECIPES27, pentru depăşirea urmărilor pandemiei

Date:

Share post:

Încă de acum cinci ani, de când s-a semnat contractul de asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, clasa politică de peste Prut a făcut cam tot ce-a putut face pentru ca prevederile acordului respectiv, benefic cetăţenilor moldoveni, să nu cumva să fie pus în practică în litera şi spiritul lor.

Lucru care a determinat reacţii ale societăţii civile moldoveneşti; între acestea, de menţionat demersurile tinerilor activişti de la Institutul de Dezvoltare şi Expertiză a Proiectelor (IDEP), care au conceput un program, denumit ECIPES (sigla în engleză pentru Coeziune Europeană prin Programe de susţinere pentru Cetăţeni, Municipalităţi şi Tineri), care propune o nouă manieră de finanţare a cetăţenilor, la adăpost de ingerinţele unui politic retrograd, neinteresat, corupt.

Noi am sprijinit mediatic demersurile tinerilor moldoveni care înţeleg că îi aşteaptă un viitor liber şi prosper alături de Europa, nicidecum alături de Rusia, Kazahstan sau Tadjikistan. Zilele trecute, tinerii de la IDEP Moldova au obţinut sprijin din partea mai multor europarlamentari din şase ţări europene, inclusiv din Ţara-Mamă, România, în spriinul punerii în practică a programului conceput de ei.

Între aceştia, domnii Juozas Olekas (Lituania) şi Christian Ehler (Germania), care au avut mai multe luări de poziţie în sprijinul celor propuse de cei de la IDEP Moldova.

Redăm, în acest sens, mai jos, comunicatul de presă transmis de IDEP Moldova.

Comisia Europeană este chemată să sprijine platforma online ECIPES 27 concepută pentru a ajuta la depășirea consecințelor pandemiei

Europarlamentari din şase ţări cer comisarilor europeni Frans Timmermans (Pactul Ecologic European, în imaginea de sus), Josep Borrell (O Europă mai puternică pe plan internaţional) şi Margrethe Vestager (O Europă pregătită pentru era digitală, toţi trei, vicepreşedinţi ai executivului european – n.r.) să susţină platforma online ECIPES27 de elaborare şi implementare a unui program-pilot de ajutor direct din partea Comisiei Europene prin semnătură electronică.

ECIPES 27 (Coeziune Europeană prin Programe de susţinere pentru Cetăţeni, Municipalităţi şi Tineri) este un model de obținere a sprijinului financiar de la UE pentru trei categorii de beneficiari: cetățeni, autorități publice locale (primării) și tineri (antreprenori) – prin accesarea unei platforme digitale și utilizarea semnăturii electronice, oferind astfel sprijinul UE în mod direct.

În scrisoarea eurodeputaților transmisă pe 9 iunie, ei constată „Credem că cetățenii, primarii și tinerii care ne susțin, merită ECIPES27, întrucât acesta este un punct de contact direct între Comisia Europeană, autoritățile centrale ale statelor membre, societatea civilă și antreprenorii” și „Conceptul ECIPES27 ar putea deveni un factor declanșator necesar care poate determina cetățenii UE să pună în aplicare în mod conștient Pactul Ecologic European.” Un pilon suplimentar care susține abordarea ECIPES 27 este declarația Președintelui Grupului PPE, domnul Manfred Weber: „Trebuie să facem oamenii să fie deținătorii dezvoltării europene” în timpul dezbaterii organizate de grupul PPE „Să vorbim despre viitorul Europei” pe 2 iunie 2021.

Efortul celor 3 categorii de beneficiari pentru care vizează conceptul ECIPES 27 este catalizat într-un mod eficient:

Cetățenii pot solicita un cupon (cu o sumă fixă) care să le permită să achiziționeze un produs cu indicator energetic maxim. Cetățenii, având un impact pozitiv concret în propria lor viață, își vor spori încrederea în comunitatea UE. Prin aceasta, sprijinul UE va intra direct în casa cetățeanului.

Autoritățile publice locale, prin parteneriate de colaborare, pot aplica la subvenții mici pentru proiecte care răspund nevoilor urgente ale localităților lor și răspund obiectivelor europene în raport cu mediul rural și urban, implementând un proiect eco-smart rapid. Prin programul ECIPES 27, proiectele ecologice și bunele practici de succes pot fi reproduse în rețeaua localităților din UE și pot spori coeziunea comunității în care locuiesc cetățenii europeni.

Tinerii, viitorii sau actualii antreprenori pot solicita un capital pentru dezvoltarea start-up-urilor eco, stabilind ca prioritate în care își lansează produsul sau serviciul în concordanță cu Pactul Ecologic European. Tinerii de astăzi, sunt posibilii șomeri de mâine. De la începutul pandemiei, rata șomerilor sub 25 de ani a crescut mai mult decât rata șomajului din alte categorii a populației. Tinerii de astăzi, sunt, de asemenea, cei care vor asigura rambursarea împrumuturilor pentru Next Generation EU și Fondul de Recuperare și Reziliență (termenul de scadență în 2058). 1 milion de tineri (18-25 ani) pot fi ajutați să lănseze eco-start-up-uri prin ECIPES 27, la un clic distanță, pe baza modelelor de afaceri fiabile cu posibilitatea de a adăuga modele de afaceri noi, dar fiabile. Prin aceasta, sprijinul UE va deveni pilonul care formează un nou mediu de afaceri, responsabil față de mediu ambient.

Proiectele finanțate de UE prin ECIPES 27 va corespunde priorităților de tranziție digital și ecologică, iar reducerea componentei birocratice va îmbunătăți fluxul și calitatea proiectelor implementate sub umbrela UE.

Și ca argument final cu privire la importanța implementării ECIPES 27, am dori să reamintim că, la începutul lunii iunie, comisarul Hahn a anunțat optimizarea spațiilor de către Comisia Europeană prin închiderea a jumătate din clădirile sale înainte de 2030, întrucât lucrul la distanță este „noua normă”. În aceste condiții, noile programe de asistență prin intermediul platformelor online reprezintă un pas necesar pentru optimizarea proceselor în UE!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Trei tineri piteşteni, la debut în filmul ”Legenda castelului din Ardud”. Pelicula va fi lansată la Mioveni şi Piteşti

Trei tineri piteşteni se numără printre protagoniştii filmului artistic...

Fostul deputat Mircea Drăghici a fost eliberat condiționat din închisoare

Mircea Drăghici, fost deputat PSD de Argeș, a fost...

De poimâine începe eliberarea noilor cărți de identitate, electronice, în format card bancar

De poimâine va începe eliberarea noului tip de cărți...

Muscelul Câmpulung și-a demis antrenorul: ”Mulțumim, Sorin Colceag”

Clubul FC Muscelul Câmpulung a anunțat azi rezilierea contractului...