De data aceasta, din seria “lasă că merge și așa” – ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu (foto), a realizat împreună cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, câteva videoclipuri care au drept scop instruirea părinților pentru efectuarea testelor de salivă ale copiilor, acasă.

Ideea în sine este bună: cei doi miniștri, care au unele dintre principalele responsabilități în contextul derulării educației pe fundal pandemic, s-au impus drept modele, arătând că procedura este una ușoară și rapidă.

Dacă videoclipul domnului Rafila a ieșit ca la carte, la ministrul Educației s-a întâmplat nenorocirea. Sorin Cîmpeanu nu a ținut corect pipeta cu care a extras proba lui Rareș (un puști de 10 ani care a făcut parte din procesul demonstrativ) și a vărsat saliva pe sacou. Pe filmare se observa că a căzut o cantitate destul de mare, întrucât opinia publică a început să se întrebe cu ce a mai făcut domnul Cîmpeanu testul.

Mai mult decât atât, pentru că nu era o filmare transmisă în direct, procesul putea fi luat de la capăt. Nimeni nu știe însă de ce nu s-a întâmplat acest lucru, însă ironia din români a și ieșit la iveală – “lasă că merge și așa” nu e doar o sintagmă, e un mod de a trăi.

Și totuși, asta se întâmplă în contextul în care pentru început s-a stabilit că profesorii vor face testele. Dacă un astfel de accident se întâmpla la clasă, deci într-un spațiu în care erau și alți copii, un loc complet neamenajat corespunzător, iar elevul căruia îi scăpa proba era unul infectat cu Covid-19, probabil dacă nu întreaga clasă, atunci cel puţin profesorul ar fi avut mari șanse să se infecteze.

Discuția poate fi mult mai amplă, având în vedere că mulți părinți s-au plâns de faptul că testele rapide au venit la bax, fără să fie ambalate individual și fără să fie măcar asamblate. Astfel, obiectele au circulat din mână în mână între părinți, în curtea școlii.

Toate faptele demonstrează că în România gradul de superficialitate atinge cote uluitoare, iar în încercarea de a demonstra că imposibilul se poate, conducătorii noștri cad în plasa penibilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here