Noaptea trecută, în jurul orei 2, un eveniment rutier nedorit, ce putea avea consecinţe tragice, s-a produs la Bascov, în satul Păişeşti. Un puşti de 19 ani, aflat la volanul unei maşini puternice, un BMW, a călcat prea tare pedala de acceleraţie şi a pierdut controlul maşinii.

S-a oprit cu maşina într-un gard, după ce mai spulberase, ca la biliard, alte două maşini parcate. Atât şoferul, cât şi cei doi pasageri ai maşinii – doi băieţi de-o seamă cu şoferul, ambii din Sârbii Măgura, judeţul Olt – au fost prinşi între resturile maşinii.

Din maşină n-a mai rămas practic nimic, decât fier mototolit, contorsionat

A fost nevoie de intervenţia unor echipaje de descarcerare ale pompierilor de ISU Argeş, pentru a-i scoate de acolo pe tineri.

Puştii au ajuns, toţi, la spital, cu multiple fracturi şi traumatisme. Şoferul nu băuse nimic înainte de a se urca la volan, dar asta nu l-a scutit de cuvenitul dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

sursa foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here