Poliţişti, jandarmi şi pompieri din Argeş continuă să verifice, de-a lungul şi de-a latul judeţului, modul în care se respectă normele sanitare de prevenire a infecţiei cu coronavirus (Covid-19).

„În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 394 de persoane, cărora li s-a recomandat să stea în izolare la domiciliu. Au fost verificate 90 de societăți comerciale, au fost legitimate 237 de persoane și verificate 117 autoturisme, în cadrul acțiunilor punctuale”, a transmis biroul de presă al Prefecturii Argeş.

„Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.500 de lei.

Dintre acestea, 58, în valoare de 10.500 de lei, au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar una pentru participarea la activități în spațiul public pentru care au fost instituite restricții.

Este vorba despre un târg neautorizat, în localitatea Dârmănești, pentru care se adunaseră aproximativ 100 de persoane cu atelaje hipo. Organizatorul a fost sancționat cu amendă de 1.000 de lei.

La fața locului s-au deplasat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, dar și o echipă de jandarmi, care au dispersat persoanele.

În urma acțiunilor de control efectuate în cursul zilei de ieri, jandarmii au aplicat 6 amenzi în valoare de 3000 lei și 10 avertismente persoanelor care nu au purtat masca de protecție în spațiile închise.

Pompierii argeșeni au verificat 17 societăți comerciale și 174 de persoane, dintre acestea 3 fiind depistate nerespectând măsurile de protecție individuală. Reprezentanții ISU Argeș au aplicat o amendă de 500 lei și două avertismente”, a mai transmis instituţia citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here