Taragotul, din folclor spre muzica simfonică?

Date:

Share post:

Taragotul e unul dintre puținele instrumente muzicale tipic românești. Cu câteva excepţii (prin Banatul Sârbesc sau prin Ungaria) nicăieri nu mai e folosit, decât la noi.

La origine e o invenție maghiară. Este, dacă vreți, un exemplu despre lucruri ce ne leagă pe noi și pe vecinii unguri. Pentru că avem şi lucruri care ne leagă, nu doar care ne despart.

Inventat, în formă apropiată de cea actuală, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de un fabricant de instrumente din Ungaria, pe nume Vencel Jozsef Schunda, a fost perfecționat de un compatriot al său cu origini austriece, Janos Stowasser, și considerat, pe atunci, un instrument al aristocrației maghiare. Preferat chiar și de Miklos Horthy, căruia-i plăcea serile, după un pahar cu vin, să asculte muzică tradiţională, cântată la taragot.

Chiar şi azi, taragoatele marca Stowasser, făcute din lemn de abanos, sunt considerate a fi cele mai bune. Le mai concurează doar cele făcute, artizanal, de meşteri din Maramureş, din Oaş, din Ţara Moţilor sau din Banat, folosind lemn din părţile locurilor.

La noi în țară a fost adus, pare-se, de ”suflătorul” Luță Ioviță. Care s-a întâlnit cu taragotul pe când era militar în armata austro-ungară, la Szeged. Ioviță, cărășean de obârșie, l-a făcut cunoscut și folosit considerabil în Banat, alături de alți câțiva muzicanți de renume, precum Ion Murgu, zis ”Bănățeanu” sau Ion Luca.

După Marea Unire, taragotul s-a răspândit în întreaga Transilvanie, devenind instrumentul de suflat favorit al ardelenilor, popularitatea lui în acest ținut românesc depășind-o cu mult pe cea din țara de baștină, Ungaria.

Ciudat, însă, în afara arcului Carpatic, în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Moldova, taragotul, practic, nu există, în vreme ce în Transilvania e vedetă.

Patru corifei ai taragotului. De la stânga la dreapta: Dan Gâdea, Dumitru Dobrican şi regretaţii Dumitru Fărcaş şi Ioan Berci

Chiar și azi, nu e nuntă, botez, petrecere prin Ardeal fără un taragotist măcar între muzicanţi. Încât, altfel spus, ungurii l-au creat, dar ai noștri l-au făcut celebru. Și când spun asta mă gândesc la regretaţii Dumitru Fărcaş, Luca Novac, Drăgan Munteanu, Sergiu Cipariu şi Ioan Berci, dar şi la Dumitru Dobrican, Pera Bulz, Ionel Sabo, Ion Peptenar şi mulţi alţii, contemporani cu noi şi care i-au purtat şi-i poartă sunetul și faima prin lume.

Subsemnatul, într-o joacă cu taragotul, ceva mai în tinereţe

Într-o vreme, chiar şi subsemnatul s-a „jucat” cu un taragot primit cadou, ba chiar am avut curajul să şi cânt la câteva nunţi şi botezuri, cu el şi cu un flaut mai rudimentar. Aşa, ca întru delectarea prietenilor, o mai fac şi azi, evident, la nivel de amator.

Nu e de mirare, deci, că se pune tot mai insistent problema pătrunderii sale și în orchestre simfonice.

Într-un interviu dat unei publicații canadiene de limbă română, regretatul Dumitru Fărcaș povestea, după un turneu al său în Germania Federală, pe vremea „cealaltă”, că ziarele din Bonn au scris cam așa: ”Taragotul nu e nici clarinet, nici saxofon, nici oboi și nici trompetă, ci este din toate astea câte ceva și încă ceva pe deasupra.

Și ce păcat că Beethoven nu a avut șansa să cunoască acest instrument, că în locul celebrului solo de corn din Simfonia Pastorală ar fi folosit fără îndoială un solo de taragot.”

Chiar şi aşa, însă, solo-urile de taragot în muzica simfonică nu-s chiar la debut. Maestrul Fărcaş însuşi obişnuia, în concertele sale, să-şi mai delecteze auditoriul cu Rapsodia Română a lui George Enescu, cu Poema Română a aceluiaşi Enescu sau cu alte creaţii semnate de Ciprian Porumbescu ori Bela Bartok. Cântate, toate, la taragot.

Am avut ocazia, mai în tinereţe, să ascult, la o nuntă într-un sat din Podişul Târnavelor, Balada lui Ciprian Porumbescu cântată la taragot de un licean din Aiud. Copilul era atât de inocent încât nici măcar nu ştia ce cântă. Auzise undeva melodia, i-a plăcut, a învăţat-o după ureche şi gata.

Da’ a cântat-o de l-au aplaudat nuntaşii minute-n şir…

Iar faptul nu e singular. Unele piese enesciene au intrat inclusiv în repertoriul etalat la nunţi şi botezuri, de taragotişti amatori din Transilvania. Un exemplu, aici.

La fel, şi în Banat, regretaţii Luca Novac şi Constantin Gherghina (neîndoios, cel mai bun trompetist din câţi a avut folclorul nostru până azi) cântau împreună piese enesciene. Luca Novac chiar a evoluat de mai multe ori pe scene acompaniat de o orchestră simfonică din Timişoara.

Merită să ascultaţi cum sună „Mărie poale ciurate” sau „Brâul de la Dalci”, în interpretarea lui Luca Novac, alături de muzicienii profesionişti din Banat. S-ar putea ca nestemate din astea să existe pe undeva, ascunse prin cotloanele youtube-ului.

Debutul taragotului în muzica cultă, deci, a fost făcut deja.

Deocamdată, în trupele simfonice e prezent oboiul, asemănător cu taragotul. Însuși maestrul Fărcaș a studiat oboiul la Conservatorul din Cluj-Napoca. Iar un consătean discipol, Dan Gâdea (fin de cununie de-al lui Fărcaş) este, la rându-i, oboist la Opera din municipiu şi cadru didactic universitar. Taragotist, în afara orelor de program muzical cult.

Probabil că nu foarte târziu, sonoritățile culte uzuale vor îngloba benefic pe cele ale taragotului autohton, neîndoielnic unic în felul său şi reprezentativ pentru spiritul românesc de dincolo de arcul Carpatic.

Mai ales că, recent, într-un interviu difuzat la o televiziune locală din Transilvania, conf. univ. dr. Dan Gâdea povestea că studenţii săi, cărora le predă oboiul, au de acum posibilitatea să studieze şi taragotul, ca materie opţională.

Iar doritori, din câte spune dl Gâdea, sunt destui, mai cu seamă că instrumentele se aseamănă foarte mult între ele, iar cine ştie la unul, se descurcă fără probleme şi la celălalt. Lucru valabil, de altfel, pentru majoritatea instrumentelor de suflat.

surse foto: Ionel Iancu, Facebook/Dan Gâdea via Andrea Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular