„Doar 5% din toate proiectele de digitalizare finalizate, cu aplicare în sectorul public din România, sunt folosite în fapt. Aceasta este concluzia unei analize realizate de OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, înființată, în 2015, la Cluj-Napoca”, a informat azi portalul de ştiri de specialitate Digitalio.
„Procedura greoaie, birocraţia, lipsa de specialişti pentru analiza proiectelor, durata mare a procedurii de licitaţie şi a soluţionării eventualelor contestaţii, durata mare a implementării proiectelor fac ca, în medie, un proiect de digitalizare să dureze peste 5 ani, de la momentul începerii documentaţiei până la finalizarea implementării”, se mai menţionează în articolul citat.
Care ar fi explicaţia acestei stări de lucruri intolerabilă pentru o ţară europeană a anului 2022? O spune, în acelaşi articol, dl Mihai Filip, şeful companiei de software OVES Enterprise din Cluj-Napoca.
„De cele mai multe ori… lipsa de interes este principalul factor care pune piedică demarării proiectelor de digitalizare în sectorul public.
Spre exemplu, am trimis 50 de mail-uri către 50 dintre cele mai importante administraţii locale din România, în care ne oferim să punem la dispoziţia primăriilor, gratuit, servicii de consultanţă pentru proiecte de digitalizare. Până la acest moment, nu am primit niciun răspuns, niciun replay la email-uri”.
Articolul complet al celor de la Digitalio îl puteţi lectura aici.