Mâine, 5 decembrie, cu începere de la ora 19, la Centrul Multifuncţional din Piteşti va avea loc primul concert simfonic al lunii, cu pagini muzicale semnate de Smetana, Mozart și Grieg.

Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Valentin Doni, participă, ca solist, tânărul Paul Ionescu.

Pianistul va interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 în re minor de Wolfgang Amadeus Mozart. În prima parte, publicul va audia și Poemul simfonic Vltava din ciclul Patria mea de Bedrich Smetana, iar în partea a doua, vor fi Selecțiuni din Suitele Peer Gynt de Edvard Grieg.

Din motive obiective, dirijorul anunţat iniţial, italianul GianPaolo Mazzoli (internat de urgență în spital) nu mai poate fi prezent la concertul din 5 decembrie, aşa că în locul lui la pult se va afla maestrul Valentin Doni.

Dirijor permanent al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, Valentin Doni a absolvit Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chişinău, secţiile dirijat orchestră de muzică populară, compoziţie şi teoria muzicii.

Se perfecţionează, ulterior, la Paris, la Conservatorul Naţional „Rueil-Malmaison”, dar și la Lyon și Lille.

Lector la Institutul de Arte pe care l-a absolvit, Valentin Doni a fost contrabasist la orchestra de muzică populară „Mărţişor”, dirijor al orchestrei de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii, dirijor al orchestrei simfonice a Filarmonicii Naţionale din Chișinău.

Născut într-o familie de muzicieni (tatăl este instrumentist în orchestra Filarmonicii Brașov), Paul Ionescu a continuat tradiția, îndrumat fiind, inițial, de tatăl său.

A studiat  pianul la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, la clasa prof. univ. dr. Corina Ibănescu.  

A debutat, la 9 ani, ca solist, alături de Filarmonica Brașov, dirijor, Cristian Oroșanu. Deși tînăr, are o bogată experiență competițională, participând și câștigând premii la concursurile de naționale și internaționale de gen.

Tânărul pianist se va afla mâine pentru prima dată pe scena Filarmonicii din Piteşti.

sursa info: Filarmonica Piteşti; surse foto: culturaneamt.ro,  romania-muzical.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here