Alexandru Mihai Stan, tânărul câmpulungean de numai 30 de ani, care a murit tragic în noaptea de 23 spre 24 iulie, în urma unui stupid accident de motocicletă, a fost condus azi pe ultimul drum, în localitatea musceleană Boteni, de unde e originară familia sa.

Pe drum spre locul de odihnă veşnică, Alexandru Mihai Stan a fost condus de o mulţime de apropiaţi, prieteni, localnici din Boteni, dar şi de un numeros grup de tineri cu care împărtăşea aceeaşi mare pasiune, motocicletele.

Alexandru plecase în noaptea fatidică de la locul său de muncă, barul Kokett (unde lucra ca barman), spre locuinţa sa din cartierul Vişoi, dar a lovit cu roata motocicletei una dintre multele guri de canal denivelate de pe bulebardul IC Brătianu din Câmpulung, a căzut şi a murit apoi în drum spre spital, în ciuda eforturilor echipajului medical de a-i salva viaţa.

La locul unde s-a produs nenorocirea, zeci de musceleni au aprins câte o candelă sau au lăsat câte o floare, în amintirea lui Alexandru, Iţă, pentru prieteni.

„În urmă cu doar o lună, stabilisem să ieșim pe două roți. Stabilisem să facem ceea ce ne place, ceea ce iubim și face parte din felul nostru de fi, trăi și iubi. Cum noi oamenii, adesea, suntem superficiali m-am implicat în altele astfel încât să amân întâlnirea noastră, pe 2 roți, crezând c-o să mai fie ocazii.

Zeci de motociclişti au pornit din faţa Primăriei din Câmpulung spre Boteni, pentru a fi pentru ultima dată alături de colegul lor

Ce prostie! Totul s-a transformat, pe lângă durere, suferință, tristețe, neputință și întrebări cu miile, într-un mare regret. De sus, de-acolo, iartă-mă! Permite-mi să-ți onorez invitația, în ultima ta călătorie… Iță pentru familie și prieteni, este omul ce niciodată nu l-am auzit, văzut și știut ca fiind supărat, trist, abătut sau lipsit de bucurie. Precum soarele ce-aduce lumină lumii, Iță aduce voia bună oriunde el apare. Iță, sursă infinită de bucurie!”, este mesajul unui prieten motociclist, pentru tânărul înhumat azi.

Cel de Sus să-l odihnească în pace!

surse foto: Facebook/Alexandru Mihai Stan, Delia Muşetescu, captură video youtube/Ziarul din Muscel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here