Tânărul motociclist care a fost rănit serios în accidentul de la Dârmăneşti, unde intrase în coliziune cu o maşină, e ăn stare mai gravă decât se crezuse iniţial şi a fost transferat la un spital din Bucureşti. Tânărul, pe nume Alexandru Mara, de 26 de ani, din Mioveni, a suferit multiple fracturi şi traumatisme, dar mai e şi victimă a unei infecţii.

Ca de fiecare dată în astfel de cazuri, motocicliştii sunt solidari între ei. Un prieten de-al lui Alexandru, pe nume Florin Valentin Burciu, a lansat un apel în mediul online, în sprijinul amicului său, pe care-l reproducem mai jos:

„Băiatul nu e bine deloc. A fost transferat la București pentru a fi operat de urgentă, iar acolo medicii au constatat că, pe lângă fracturile pe care le are la mână si picior (genunchiul stâng fiind destul de grav afectat), ar mai avea si o fractură de bazin, plus o infecţie din cauza căreia nu poate fi operat.

Motocicleta lui Alexandru a fost avariată grav în urma accidentului de la Dârmăneşti

Problema este că situaţia financiară a băiatului, în momentul de faţă, nu este una tocmai bună… contul bancar unde se pot transfera ceva bănuți este cel al mamei sale. Bănuți care în momentul de față cred că i-ar fi de mare folos. Dacă sunt doritori: puteti distribui si pe alte grupuri să-l putem ajuta, eu unul m-aş bucura tare mult.

Vă doresc multa sănătate. Vă mulţumesc”.

Contul unde se pot depune bani pentru Alexandru Mara este RO47INGB0000999900573917, deschis la ING Bank, pe numele mamei sale, Georgeta Marangoci.

surse foto: Facebook/Florin Valentin Burciu, Alexandru Mara

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here