Un tânăr de 20 de ani a ajuns în spatele gratiilor după ce, în perioada 2016-2018, ar fi întreţinut relaţii intime cu o fată de 14 ani.

Din primele verificări se pare că cei doi ar fi trăit în concubinaj aproape doi ani, familiile acestora fiind de acord.

La sfărşitul lunii august, Ronaldo S. s-a despărţit de puştoaică, întorcându-se la o dragoste mai veche, tot minoră, de doar 16 ani. După ce a convins-o pe adolescentă să întreţină relaţii sexuale, acesta nu a mai lăsat-o să plece. Potrivit oamenilor legii, fata a reuşit să se întoarcă la părinţi profitând de neatenţia iubitului care o ţinea cu forţa la el. Tot ea a anunţat şi poliţia care, extinzând cercetările a aflat că Ronaldo mai avea la activ încă două dosare penale.

În unul dintre ele, băiatul era cercetat pentru că se urcase la volan fără a avea permis de conducere, iar în celălalt era acuzat de furt. Mai concret, astă-vară, puştanul a furat din maşina unei femei din Bucureşti care oprise la bariera peste calea ferată de la Merişani 3.000 de euro şi 15.000 de lei.

Cu toate acestea, băiatul nu s-a potolit şi astfel, pentru noile sale fapte, a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here