Accident rutier municipiul Curtea de Argeş, petrecut azi la prânz în intersecția Meteor. Sunt trei automobile implicate, posibil două victime, a informat ISU Argeş.

„Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD de prim ajutor, însoțiți si de un echipaj al serviciului de ambulanță județean”, a mai transmis ISU.

Ştire în curs de actualizare.

Actualizare ora 14,20 – Traficul în zonă e blocat, intervenţia celor de la ISU Argeş este în plină desfăşurare.

Actualizare, oră 14,35 – Din fericire, nu sunt persoane rănite grav. E vorba doar despre o femeie, ale cărei răni nu-i pun viaţa în pericol. „În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex feminin (conducătoare auto), cu dureri la nivelul umărului. Ulterior îngrijirilor medicale, aceasta a fost transportată la spital”, a informat biroul de presă al ISU Argeş.

Din câte se pare, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, pe fondul neatenţiei la volan. Poliţia nu a finalizat, deocamdată, cercetările preliminare la locul accidentului.

Actualizare, ora 15 – Poliţia Rutieră din Curtea de Argeş a finalizat cercetările. „Din verificările preliminare efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 67 de ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe strada Vasile Lupu, la intersecția cu străzile Albești și Valea Danului, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 52 de ani, din Valea Iașului, pe care l-a răsturnat, moment în care a acroșat un alt autoturism, condus de un bărbat de 46 de ani, din Cicănești.
În urma accidentului, conducătoarea celui de-al doilea autoturism a fost rănită și transportată la spital. În cauză, va fi întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis biroul de presă al Poliţiei Argeş.

sursa foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here