Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti după ce au încercat să fure.
În primul caz este vorba despre Vasile Ovidiu S., în vârstă de 31 de ani din Ştefăneşti, care a pătruns prin efracţie într-un magazin, cu intenţia de a sustrage bunuri. Însă planul lui nu a fost dus la bun sfârşit întrucât sistemul de alarmă al magazinului a alertat agenţii de securitate.
Al doilea, Vicenţiu Ionuţ C., în vârstă de 23 de ani din Lunca Corbului a fost prins de poliţişti în timp ce încerca să fure dintr-un magazin din localitate.
Ambii s-au ales cu dosar penal şi, în urma cercetărilor au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile.