Surprize la percheziţii: Cannabis cultivat acasă, la ghiveci, şi „îmbunătăţit” cu amfetamină

Date:

Share post:

Aproape că nu e săptămână în care poliţiştii de la Serviciul Antidrog să nu intervină pentru stăvilirea fenomenului traficului şi consumului de droguri.

Ieri, spre exemplu, au efectuat patru percheziţii la domiciliile unor suspecţi şi au constatat că aceştia nu sunt doar negustori de droguri, ci şi producători.

in cercetări a reieșit că gruparea, alcătuită din 3 membri, ar fi comercializat pe raza județului Argeș droguri de mare risc – amfetamină, precum și cannabis, în special tinerilor.

Cannabis cultivat acasă

„În urma percheziţiilor au fost descoperite și ridicate o instalație artizanală indoor prevăzută cu 2 ventilatoare, 1 transformator, termometru și tubulatură de evacuare, 2 plante de cannabis în stadiu incipient de dezvoltare, 2 grindere, 1 cântar electronic de precizie, 5 semințe de cannabis.

Opt persoane au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, cei trei membrii ai grupării, de 21, 22 și 27 de ani, au fost reținuți, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive”, a transmis azi biroul de presă al Poliţiei Argeş.

sursa foto: Poliţia Română/DIICOT

Vizite1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Creşte numărul cazurilor de infectare cu Covid. Masca ar putea reveni în actualitate

Numărul de cazuri de infectare cu Covid a crescut,...

Poliţia Argeş i-a amendat pe ciobanii care nu şi-au microcipat câinii de la stână

În cadrul unei acţiuni poliţieneşti dessfăşurate ieri şi alaltăieri,...

Dezinformarea prin presă, combătută cu ajutorul inteligenţei artificiale

"Un consorțiu condus de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași,...