De curând am avut ocazia să stau de vorbă cu octogenarul Nicolae Ianăşi, fost deținut politic cu ani grei de temniță. Am reținut câteva idei care merită a fi cunoscute (impărtășite).
În primul rând, imaginea monstului bicefal: Partidul și Securitatea. Securitatea, dar și Partidul. Dl. Ianăși se întreabă pe bună dreptate cum PCR-ul a fost scos din ecuație după 1990 și auzim permanent doar despre Securitate. Cum și unde a dispărut din boxa acuzării principalul vinovat, comanditarul și beneficiarul regimului de teroare? Cum unde? Prin politică, prin magistratură, prin mediul de afaceri, prin presă…
Apoi experiența dintr-o organizație politică a anilor ’90. El și alții asemenea au considerat apartenența la PCR și prin ea la funcții medii ca un dat al epocii. A crezut că acei oameni trebuie menținuți în circuit, pentru că se vor achita cu bună-credință de amnistia morală generos acordată. Aș! Ne-a spus cum și cât a plătit pentru acestă naivitate. Există un proverb cu lupul, părul și năravul.
Spre dezamăgirea amicului care mă însoțea, dl. Nicolae Ianăși n-a susținut teza torționarilor alogeni din arhipelagul concentraționar comunist. Din contră, erau majoritari, adică aproape toți, români. A dat și nume, dar numele sunt mai puțin importante. Desigur, cel care mă însoțea a rămas și va rămâne la părerea forjată de cei care au tot interesul să scoată Securitatea autohtonă basma curată. Patrioții la care revenim imediat.
Nicolae Ianăși este un bătrân verde; își petrece timpul rămas scriind lucrări memorialistice. Sperând în van că drama sa, și a multor altora, să folosească măcar de lecție trăită, pentru cei tineri.
Ne-a vorbit câte ceva despre circulația titlurilor semnate de el și am rămas cu o mirare: cum se face că românii preferă, cât încă mai au exemple vii, gargara stearpă a celor pe care Răzvan Boanchiș îi numește ”anticomuniști la seral”? Cum se face, cum se face… Păi dacă PCR-ul e peste tot, nu-i firesc să-mpingă-n față tocmai făcăturile?
Spre final, i-am formulat dlui. Ianăși un adevăr, dar și o mare obrăznicie: că el și cei asemeni lui sunt și perdanți ai vieții, dar și învinși ai istoriei. Nu doar că au suferit degeaba (pentru nimic), dar din chinurile lor nimeni n-a tras învățăminte.
S-ar putea repeta oricând, chiar dacă suntem asigurați de binevoitori că niciodată… Și nici măcar la reprezentarea patriotismului nu punctează, deși au ținut obrazul țării curat în epoci foarte tulburi. Din contră am spune, patrioții sunt tocmai ăilalți, ăia de-i pisau mărunt, până li se întindea pielea pe oase.
Pentru că vrem să ținem apele despărțite și nu amestecăm grâul cu neghina, lăsăm pe altădată recentul congres de patrioți dacomani desfășurat la Palatul Parlamentului, în Sala Nicolae Iorga. Un mare bărbat cu barbă și cioc (ce-i drept mai scurt la barbă, minte și cultură decât savantul din Văleni!), tarabostit de argeșenii care nu fac deosebirea dintre aur și tinichea baci-deputat, asigura de la tribună că: Victoria este aproape! Păi și noi ce-i spuneam seniorului Nicolae Ianăși? Nu s-a supărat bătrânul, că înțelege și el încotro se îndreaptă vremurile.
Nota redacţiei – Alte articole semnate de Vlad-Ionuţ Musceleanu puteţi citi, pe site-ul nostru, aici, dar şi pe site-ul Terra Mirabilis.
