Cu puţină vreme în urmă, am profitat de şansa de a putea petrece un sejur la jumătate de preţ, într-o insulă exotică: Sri Lanka, fosta colonie britanică Ceylon.
La întoarcere, m-am felicitat pentru că nu am ratat şansa de a vedea acest colţ de lume, în ciuda călătoriei lungi (aproximativ 10 ore de la Istanbul, cu escală în Maldive) şi obositoare cu avionul.
Pentru europeanul obişnuit cu concedii în destinaţiile estivale tradiţionale (Litoralul românesc, Grecia, Turcia, Bulgaria sau Spania), un concediu de acest gen într-o ţară ca Sri Lanka poate fi perceput ca un şoc.

Reputatul publicist şi scriitor dr. Viorel Pătraşcu a dedicat acestei insuliţe din Oceanul Indian un capitol întreg şi chiar titlul unei dintre cărţile domniei-sale („Lacrima Indiei” se numeşte volumul, merită să-l citiţi, ca de altfel toate cărţile de călătorie semnate dr. Viorel Pătraşcu).
Ţara verii perene
Primul lucru care m-a frapat la sosire pe aeroportul din capitala Colombo a fost căldura aproape sufocantă, lipicioasă. „La noi e cald mereu. Tot anul sunt între 25 şi 30 de grade. Nu avem iarnă, cum am văzut că aveţi în Europa. Iarna doar plouă ceva mai mult”, a explicat Ranjith Dissanayake, şoferul şi ghidul care ne-a preluat de la aeroport şi ne-a dus la hotelul „Goldi Sands” din staţiunea Negombo, din apropierea capitalei.

Drumul până la hotel, ceva mai bun decât şoseaua de la Piteşti la Drăgăşani. Dar mai aglomerat decât cea spre Râmnicu-Vâlcea.

Traficul e un haos total, dar fiecare îşi găseşte drumul prin el, inclusiv nişte scutere pe patru roţi, cu motoare ca de drujbă, numite de localnici tuk-tuk şi care joacă rolul de taxiuri la preţ redus.
Ospitalitate de un nivel necunoscut în Europa
Primul şoc a fost imediat după sosirea la hotel. Vreo 3-4 inşi au sărit în întâmpinarea maşinii. Doi ne-au luat bagajele din maşina lui Ranjith, un altul a venit cu tava cu băuturi răcoritoare, altul voia musai să ştie cum a fost zborul cu Turkish Airlines.
Recepţionerul nu se mai oprea din temenele şi ne-a urat vreo 2-3 minute bun venit în Sri Lanka şi la hotelul „Goldi Sands” Negombo.

Până am completat formularele de cazare, doi băieţi tineri păreau că păzesc bagajele, gata să ni le ducă în cameră la semnul recepţionerului. Ceea ce au şi făcut când am terminat cu documentele.
Pe scurt, atenţie şi amabilitate copleşitoare. Mă şi gândeam la un moment dat dacă nu ne-au confundat cu nişte şeici arabi.
În zilele ce-au urmat, însă, am văzut că aşa se procedează cu toţi turiştii, chiar şi cu localnici de-ai lor (au fost şi dintr-aceştia, câţiva, cazaţi acolo).
Nu eşti lăsat să faci nimic, doar să te relaxezi
La restaurantul hotelului, alt şoc. Nu eşti lăsat nici măcar să împingi uşile batante de la intrare. Face asta un picolo pentru fiece oaspete.
Iar printre castroanele şi vasele cu zeci de feluri de mâncare se învârteau non stop câte 3-4 bucătari, gata să explice fiecărui oaspete din ce e făcut „curry Jafna style” sau „dahl samosas” sau alte feluri de mâncare rar întâlnite prin staţiunile europene.
Fiecare farfurie din care s-a mâncat, debarasată în cel mult 30 de secunde. A ridicat vreun oaspete capul din farfurie, un ospătar răsărea instant să întrebe ce mai doreşte musafirul.

Iar la plecare, bineînţeles, ţi se deschidea uşa cu aceleaşi plecăciuni pline de respect. Mi s-a părut, totuşi, că oamenii ăia făceau lucrurile astea natural, firesc, fără să-şi fi propus neapărat să epateze. „Aşa am învăţat la şcoala de turism”, a explicat un flăcăiaş de nici 20 de ani, pe nume Danushka.
Elefanţi şi maimuţe din prosoape
Acest Danushka ne-a curăţat camera zilnic, şi de fiecare dată făcea tot felul de mici opere de artă din… prosoape. Într-o zi a făcut un elefant din două prosoape, într-o altă zi o maimuţă şi tot aşa.
Atât de frumoase ni s-au părut aceste aranjamente, că aproape ne era milă să le stricăm ca să folosim, totuşi, prosoapele alea.

Curăţenia, nu doar în camere, dar şi în restaurant, la bar şi în celelalte spaţii comune, a fost permanent impecabilă. Ca la farmacie.
Însă, ce ne-a impresionat cel mai mult a fost ospitalitatea acelor oameni, fără termen de comparaţie cu ceea ce numim noi ospitalitate, acasă. Te simţi un pic jenat la început, dar apoi tratamentul place, cu siguranţă, tuturor.
Personal din Sri Lanka, în România
Nu e deci de mirare faptul că mai mulţi oameni de afaceri români, cu afaceri în turism, dar nu numai, şi-au adus personal din Sri Lanka, pentru a suplini lipsa cronică de personal de la noi din ţară.
E cazul omului de afaceri Dragoş Anastasiu, şeful grupului de firme Eurolines România, care a angajat srilankezi la complexul său hotelier din Delta Dunării.
Cu certitudine, niciunul n-a făcut o alegere greşită, dimpotrivă. Srilankezii par a avea aplicaţie nativă pentru industria ospitalităţii, mai ales dacă ţinem cont că ţara trăieşte, în principal, din turism şi din mirodenii şi ceai.
Sărăcie lucie cu zâmbetul pe buze
În afara hotelurilor destinate, în principal, străinilor, sărăcia n-are nici ea termen de comparaţie cu ceea ce numim noi sărăcie.
Mulţi srilankezi locuiesc în nişte colibe în care la noi nu stau nici găinile. Salariile cu mult mai mici decât cele de la noi (ospătar, circa 100 dolari lunar, barman, tot atât, bucătar 120 USD net), în vreme ce preţurile, în general, nu-s departe de cele din România.

Pe străzi, o sumedenie de câini şi pisici fără stăpân. Mai toate animalele, costelive, filiforme şi străvezii. Chiar şi cele 2-3 pisici „ale hotelului”, hrănite constant de turişti, păreau subnutrite şi subdezvoltate.
Praf şi nisip, peste tot. Suprapuse cu căldura şi cu umiditatea, iese un cocktail pe care un european cu greu îl poate suporta.

Pe lângă hotelurile considerate bune, unde o cameră costă de la câţiva zeci de euro pe noapte în sus, sunt şi destule hoteluri sau pensiuni unde camera costă doar câţiva euro. Acestea din urmă nu arată deloc tentant, nici măcar pentru o noapte.
Toate lumea vinde de toate
Pe străzi, dacă eşti alb, eşti asaltat constant, fără pic de răgaz, de şoferi de taxi sau de tuk-tuk, de agenţi de turism care-ţi propun toate excursiile din lume, de vânzători ambulanţi care te îmbie cu ceaiuri, cu cafea, cu fel de fel de mirodenii locale (vanilie, cuişoare, nucşoară, zeci de feluri de pudră de curry), cu artizanat….cu absolut de toate.

De la un moment dat încolo, tot acest asalt devine obositor, stresant chiar, mai ales dacă te opreşti să-i spui fiecăruia că nu-ţi trebuie nimic.

Soluţia e să te obişnuieşti după câteva zile şi să nu-i mai auzi, altminteri hărţuiala asta poate să strice o vacanţă.
Colombo, un oraş chinezesc
Capitala ţării, Colombo, pe care am vizitat-o într-una din zile, nu se deosebeşte prea mult de orice altă metropolă a lumii. Nu ne-am fi aşteptat să vedem zgârie-nori acolo, dar am văzut destui. „Chinezii construiesc mult aici”, ne-a lămurit Ranjith, şoferul şi ghidul nostru.

„Portul din Colombo, principala poartă de export şi import, îl modernizează tot nişte firme din China”, am aflat.
Pe străzile din Colombo n-am văzut decât 2-3 maşini europene. Restul, numai vehicule produse în China, India sau Japonia. Nişte modele de autoturisme, camioane şi autobuze cum la noi nici nu există pe piaţă.
Templele budiste, marketingul perfect
Am vizitat şi un templu budist. Impunător, grandios, cu statui ale lui Budha, de diferite mărimi, peste tot. Accesul contracost, permis numai după ce te descălţai. Iar prin templu, la tot pasul, cutii şi urne pentru donaţii.
Călugării budişti, am aflat, trăiesc numai din aceste donaţii.

„Aici e marketingul perfect, suntem în zonă turistică. Adevăratul spirit budist îl poţi întâlni în zonele rurale, departe de zonele frecventate de turişti”, ne-a spus ghidul.
Din păcate, noi nu l-am întâlnit ori perceput, pentru că n-am ajuns mai departe de Colombo. Sejurul, de numai 7 zile, ni s-a părut a fi fost prea scurt.
Dacă aveţi ocazia, mergeţi în Sri Lanka
Cum scriam la început, am beneficiat de o conjunctură favorabilă, plătind doar jumătate de preţ pe acest sejur (aproximativ 500 de euro de persoană, transport inclus). Biletul ar fi costat, în mod normal, vreo o mie de euro.
E o sumă măricică, multă lume nu şi-o poate permite. Dar, dacă veţi avea vreodată oportunitatea sau posibilitatea materială de a vizita Sri Lanka, merită să o faceţi.

Veţi descoperi un loc turistic de un farmec de negăsit în Europa, o cultură complet diferită de a noastră. Una în care localnicii trăiesc degajaţi, nestresaţi, deşi au cu mult mai puţine decât avem noi.
Dar şi una în care turistul e tratat regeşte şi aproape obligat de ospitalitatea şi curtoazia gazdelor să revină.
După 7 zile petrecute la hotelul „Goldi Sands” din Negombo, asta am simţit: obligaţia de a încerca să revenim, dacă vom putea. Iar dacă la un hotel de trei stele e aşa, mă întreb cum o fi la cele de 4 sau de 5?
sursa foto: ArgeşulOnline.ro/Sorin Simion