De mici copii, de când facem primii pași și începem să alergăm, părinții ne îndrumă către sport, știind foarte bine importanța mișcării în dezvoltarea ulterioară a noastră.

Unii avem talent și descoperim că suntem făcuți pentru anumite discipline sportive, apoi progresăm până ajungem să avem rezultate, alții îl practicăm doar pentru întreținere, pentru sănătate sau hobby, iar cei mai mulți dintre noi îl abandonam pentru totdeauna. Toți avem propriile motive în a face sau a nu face sport, și nimeni nu ne poate judeca.

Dar cât de important este sportul pentru oameni, fie ei sportivi profesioniști, sportivi amatori sau anti-sportivi?Astăzi am stat de vorbă cu Daniela N., studentă la un program de master din cadrul Universității din Pitești: „Nu pot spune că iubesc sportul, dar fără el nu pot trăi. Am cinci ani de sală, ies la alergat când am ocazia, mă ajută să mă întrețin și realizez cât este de important pentru sănătatea mea, deși uneori sunt lipsită de motivație și îmi vine să renunț”.

O altă părere, venită din partea Mirunei, studentă la master tot în cadrul Universității din Pitești, proaspăt inginer: „Îmi petrec jumătate din viață la birou, sunt ore în șir stând în aceeași poziție care nu-mi face bine. Acord o mare importanță sportului, recunosc că sunt leneșă uneori, dar iubesc înotul și pot spune că este singurul care mă mobilizează!”

Tu din ce categorie faci parte: a celor care cred că sportul este o bucurie sau o pedeapsă? De câte ori faci sport pe săptămână? Consideri că sportul este ca o pastilă ce trebuie luată zilnic pentru a fi sănătos sau este un hobby care, întâmplător, are grijă și de sănătatea noastră? Iată câteva întrebări la care fiecare dintre noi este obligat să răspundă, fiindcă sportul a devenit ca un drog în societatea modernă.

Andreea GIURCĂ

text preluat de pe site-ul www.arges-sport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here