Fostul ministru PSD al Sănătăţii din ultimul guvern condus de Viorica Dăncilă, Sorina Pintea, a fost azi pusă din nou sub control judiciar de o instanţă a Curţii de Apel Bucureşti.

Cu numai 11 zile mai înainte, Tribunalul Bucureşti revocase măsura controlului judiciar, însă, procurorii DNA au atacat decizia la Curtea de Apel şi au avut câştig de cauză.

La finele lunii trecute, dna Pintea a fost trimisă în judecată de către procurorii DNA Bucureşti, acuzată fiind de luare de mită în formă continuată.

Procurorii au realizat un flagrant de şpagă, chiar în biroul dnei Pintea, de manager al Spitalului Judeţean din Baia Mare.

„… În perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială”, se arată în documentul de trimitere în judecată.

Pintea a fost arestată, apoi eliberată repede pentru că ar fi grav bolnavă. Boala i-a trecut, însă, subit, de îndată ce a părăsit arestul. Ba chiar a stârnit şi ceva compasiune faţă de suferinţa de a fi încătuşată şi ţinută în condiţii grele, la beci, în vreme ce viaţa-i era cică pusă în pericol.

Aerul libertăţii i-a făcut, însă, atât de bine dnei Pintea încât şi-a reluat postul de manager al Spitalului Judeţean din Baia Mare, de unde a fost demisă prin intervenţia ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Procesul Sorinei Pintea va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here