Un sondaj INSCOP de dată recentă indică faptul că partidul AUR ar obține aproape 40% din voturi dacă ar fi organizate alegeri parlamentare.
”Datele indică un avantaj consistent pentru AUR, care se apropie din nou de pragul de 40%. În același timp, PNL pierde semnificativ față de măsurătoarea precedentă, în timp ce PSD pare să își fi stabilizat electoratul. USR continuă să se afle sub pragul de 10%”, se arată într-un articol publicat azi de News Edge.
Potrivit sondajului INSCOP, ale cărui rezultate pot fi consultate aici, partidul AUR ar fi votat de 39,7% dintre alegători. Nici PSD, nici PNL nu ar trece de 20 de procente: ar obține doar 18,7%, respectiv 16,3%.
CITIȚI ȘI: POT, în disoluție: partidul condus de Anamaria Gavrilă rămâne fără grup parlamentar la Camera Deputaților (decembrie 2025)
Surprinde faptul că USR nu reușește să treacă de 10% și stagnează de ani de zile în această zonă. Ar obține doar 9% dacă alegeri ar avea loc mâine. În Parlament ar mai intra doar UDMR, votat constant de cei 5,5-6% de cetățeni de origine maghiară.
Celelalte partide zice suveraniste, din zona AUR, n-ar mai prinde nici ele Parlamentul. Și SOS România (Diana Șoșoacă) și POT (Anamaria Gavrilă) sunt creditate cu doar 2,7 procente, mult sub pragul electoral de 5%.
sursa foto: INSCOP

