Soliști ai Filarmonicii Pitești, în concertul simfonic de la Grădina de Vară

Date:

Share post:

„Filarmonica Pitești organizează joi, 18 iunie, de la ora 18, la Grădina de Vară din Pitești (în spatele Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu”), al doilea concert simfonic al lunii”, a anunţat instituţia, printr-un comunicat de presă.

Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Tiberiu Oprea, revin, ca soliști, Casandra Iamandi (flaut), Mihai Dima (trompetă) și Raymond Cinpoeșu (oboi). Toţi trei sunt angajaţi ai Filarmonicii.

„Deși tânăr, Raymond Cinpoeșu (27 de ani) este un oboist de succes. A absolvit Academia Regală de Muzică din Londra (licența) și Universitatea Națională de Muzică București (master). Printr-un program Erasmus, la  Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris, și-a consolidat studiile muzicale…

Născut în 1984, la Constanța, Mihai Dima a început studiul trompetei la Liceul de Artă din orașul natal. Este absolvent al Universității Naționale de Muzică București, Facultatea de Interpretare Muzicală, la clasa de trompetă a maestrului Iancu Văduva, și al Universității de Arte Berlin, la clasa prof. Konradin Groth, unde a urmat cursurile de master…

Născută în 1988, la Piatra Neamț, Casandra Iamandi a început studiul flautului cu profesorul Petru Azaharioaie, absolvind, ulterior, Colegiul Național „Dinu Lipatti” la clasa profesorului Virgil Oprițoiu. A urmat Universitatea Națională de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, profesor fiindu-i binecunoscutul flautist Cătălin Oprițoiu…

În contextul stării de alertă și al prevenirii infectării cu noul coronavirus, la concertul în aer liber numărul spectatorilor va fi limitat, publicul respectând distanțarea socială de doi metri.

Abonamentele și biletele vândute pentru concertele anterioare stării de pandemie rămân valabile.

Înaintea concertului, în limita locurilor disponibile, se pot procura bilete de la Grădina de Vară”, se menţionează în comunicatul de presă citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Primarul comunei argeșene Buzoești, fără permis de conducere după ce a fost prins băut la volan

Ion Tănase, primarul comunei Buzoești, a fost depistat conducând...