Şoferul imprudent care l-a ucis pe copilul din Mioveni, un puşti de 19 ani din Davideşti

Date:

Share post:

Chiar azi, în ziua în care întreaga planetă comemorează victimele accidentelor rutiere, un accident de circulaţie terifiant s-a produs în apropiere de magazinul Kaufland din Mioveni.

Un copilaş de numai 12 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal, a fost izbit în plin de o maşină.

În ciuda eforturilor echipajului SMURD sosit prompt la locul nenorocirii, micuţul n-a mai putut fi salvat şi a murit la faţa locului.

Şoferul imprudent care i-a curmat viaţa e un tânăr de 19 ani, din comuna Davideşti, după cum a informat în această seară biroul de presă al Poliţiei Argeş.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din Davideşti, care conducea un autoturism pe b-dul I. C. Brătianu, din direcția Mioveni către DN 73, a accidentat mortal un copil de 12 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”,a informat Poliţia.

Foarte probabil, cauza producerii tragediei a fost neatenţia foarte tânărului şofer. Viteza cu care se deplasa maşina care l-a ucis pe copil va fi stabilită după finalizarea cercetărilor.

Păcat, o viaţă de copil nevinovat a fost curmată de foarte timpuriu, iar o alta începe cu trauma producerii unei nenorociri.

sursa foto: arhiva ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular