Şoferul care a provocat tragedia de pe A1 a fost reţinut

Date:

Share post:

„Poliţiştii Biroului de Poliție Autostrada A1 au reținut un bărbat de 49 de ani, din comuna Vadu Moldovei, judeţul Suceava, care ar fi provocat un eveniment rutier pe autostrada A1, în urma căruia o femeie de 25 de ani și un copil de aproape 2 ani și-au pierdut viața.

În cursul nopţii de 17 spre 18 august a.c., în jurul orei 1, poliţiştii au fost anunţaţi despre producerea unui grav accident pe Autostrada A1, la km 106, în apropiere de una dintre ieşirile spre municipiul Piteşti.

Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 49 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ar fi condus pe contrasens, pe sensul de deplasare către Bucureşti. Bărbatul ar fi efectuat o manevră de întoarcere, încadrându-se în efectuarea unui viraj la stânga în larg, pentru a se încadra pe o altă bretea de ieșire de pe autostradă, manevră prin care a ocupat atât banda 1 şi 2 de pe firul de deplasare către Bucureşti, cât şi banda de urgenţe.

În aceste condiţii, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Cluj-Napoca, care circula regulamentar pe sensul către Bucureşti, nu a putut evita impactul şi a intrat în coliziune cu semiremorca ansamblului rutier. Din păcate, în urma impactului a rezultat decesul a doi dintre cei trei ocupanţi, respectiv o fetiţă de aproape 2 ani şi o tânără de 25 de ani (avocată de profesie – n.r.), din Cluj Napoca.

După eveniment traficul a fost blocat total pe sensul de deplasare către Bucureşti, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş acordând sprijin pentru redirecţionarea traficului, până la efectuarea cercetării locului faptei și degajarea părții carosabile.

Din cercetările efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 s-a stabilit şi că bărbatul de 49 de ani, care conducea TIR-ul, avea montat un dispozitiv pe aparatul tahograf, care împiedica înregistrarea timpilor de odihnă și de conducere.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

După administrarea probatoriului, bărbatul de 49 de ani, din comuna Vadu Moldovei, județul Suceava, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Totodată, acesta a fost și sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 9.000 de lei, conform OG 37/2007, de către reprezentanții Inspectoratul de Stat pentru Control al Traficului Rutier, pentru folosirea dispozitivului ce împiedica înregistrarea timpilor de conducere şi de odihnă de către aparatura tahograf”.

Biroul de presă al Poliţiei Argeş

Vizite1

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Alege setul potrivit de anvelope 195 55 R16 în funcţie de sezon

Anvelopa marcată cu dimensiunile 195 55 R16  este una...

Cauza tragediei de ieri de la Drăganu: o depăşire care n-ar fi trebuit făcută

Tragedia rutieră de ieri, de la Drăganu, despre care...

Capitala magiunului românesc se modernizează cu bani europeni

Orașul Topoloveni, din judeţul Argeş, până recent un târg...

OZN, secretele militare și chestiuni care nu mai sunt pentru nimeni un secret

În cartea sa ”Am vânat OZN-uri și extratereștrii”,  gen....

Cum au devenit urşii scuza pentru incompetenţa autorităţilor pe autostrada A1

Cei aproape 10 ani de când Ministerul Transporturilor şi...