Cei mi mulţi dintre piteşteni sunt la curent cu tragedia rutieră petrecută ieri după-amiază, în apropiere de magazinul Kaufland din cartierul Craiovei, în urma căruia un agent de Poliţie a murit pe loc.

Pentru cei care, totuşi, nu cunosc, reamintim că o motocicletă KTM, condusă de agentul principal de Poliţie Bogdan Neagoe, a intrat în coliziune cu un taxi Dacia Logan, al cărui conducător virase, pare-se, fără a se asigura corespunzător.

În urma impactului, motociclistul a fost proiectat pe caldarâm şi a murit pe loc.

Poliţia Argeş încă nu a transmis o informare oficială privind cauzele exacte ale producerii accidentului, eventuala culpă a cuiva etc.

Din ce am putut afla, neoficial, de vină ar fi şoferul taxiului, un piteştean pe nume George N, în vârstă de 65 de ani, care nu s-a asigurat la efectuarea virajului.

În spaţiul public circulă, de asemenea, ipoteza că şi poliţistul care conducea motocicleta ar fi rulat cu viteză mare. Noi nefiind martori la accident, nu putem spune decât că aşteptăm ca Poliţia să ne comunice informaţii oficiale privind vinovăţia producerii accidentului.

Motocicleta condusă de poliţist a izbit violent taxiul (în plan îndepărtat) în lateral dreapta

E vehiculată, de asemenea, şi informaţia cum că poliţistul nu ar fi purtat corect casca de protecţie obligatorie, aceasta nefiind fixată cu cureluşa. La impact, aceasta i-a sărit la circa 10 metri.

Sunt motociclişti care susţin că, dacă ar fi purtat corect casca, poliţistul ar fi putut supravieţui. Nici cu privire la acest aspect, însă, nu există vreo informaţie oficială, aşa că ne abţinem de orice fel de comentariu.

Din păcate, tragedia de ieri după-amiază a pus punct final vieţii şi carierei unui poliţist în vârstă de 40 de ani.

Agentul principal Bogdan Neagoe absolvise Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina în anul 2000 şi lucra la Poliţia Argeş, ca agent de Proximitate la Secţia 3 de Poliţie din Piteşti, din anul 2006.

Colegii săi de muncă, la fel ca şi foştii săi camarazi de aventuri pe două roţi în descriu ca pe un poliţist bine pregătit profesional, sufletist, dedicat meseriei, familiei şi „motoarelor”.

Cel indicat drept principal culpabil de producerea accidentului e pensionar şi-şi rotunjea veniturile lucrând câteva ore pe zi ca şofer de taxi.

Din informaţiile noastre – repetăm, neoficiale, dar confirmate din mai multe surse – reiese că nici agentul de Poliţie Bogdan Neagoe şi nici taximetristul care a stat la originea nenorocirii nu băuseră alcool înainte de se urca în şaua motocicletei, respectiv la volan.

Taximetristul George N. a fost audiat aseară, după accident, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, apoi a fost lăsat să plece acasă.

I s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă şi va fi cercetat, foarte probabil, în stare de libertate.

La fel ca şi colegii săi poliţişti din Argeş, transmitem şi noi condoleanţe familiei îndoliate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here