Şoferul băut, care a lovit mortal un bătrân, la Teiu, reţinut de Poliţie

Date:

Share post:

Autorul tragediei rutiere de la ieri, de la Teiu, în urma căreia un bătrân de 82 de ani şi-a pierdut viaţa, a fost reţinut azi de Poliţie, după ce s-a constatat că băuse înainte de a se urca la volan.

„După administrarea probatoriului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Topoloveni au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pe bărbatul de 43 de ani, din Mioveni, care se afla la volanul mașinii ce a accidentat mortal un pieton, în cursul zilei de 30 ianuarie 2021, pe raza localității Teiu.

… în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a informat azi biroul de presă al Poliţiei.

O decizie în ce-l priveşte pe individul din Mioveni, care are pe conştiinţă o viaţă curmată, va fi luată până cel târziu mâine după-amiază, înainte să expire ordonanţa de reţinere.

sursa foto: Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular