Mai multor șoferi de camion, și români, și străini, li s-a furat motorina din rezervoare, într-o parcare de pe o autostradă din Franța.
Fapta s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în parcarea denumită Orange le Coudoulet. Aceasta este situată pe autostrada A7 Lyon-Marsilia, autostradă căreia francezii îi spun a Soarelui.
Unul dintre șoferi a sesizat ce se petrece și a alertat Poliția Franceză la numărul de urgență 112. ”Hoții au lucrat rapid, profesionist. Au reușit să fure motorină din rezervoarele a 10 TIR-uri în timp foarte scurt, apoi au dispărut”, ne-a relatat un șofer român, argeșean, cititor ArgeșulOnline.ro.
CITIȚI ȘI: O bandă de hoţi de motorină din Argeş operează în sudul Suediei (2020)
Polițiștii francezi nu lucrează la sfârșit de săptămână
Șoferii prădați s-au așteptat, firesc, la o reacție promptă a polițiștilor francezi. Mai ales că la numai câțiva km se află un orășel, pe nume Orange (departamentul Vaucluse), unde există și un Comisariat de Poliție, dar și o Poliție municipală, o structură asemănătoare cu Poliția Locală de la noi. Asemănătoare în sensul că e la fel de inutilă.

Nici pomeneală, însă, de vreo reacție. Comisariatul de Poliție din orașul Orange lucrează numai de luni până vineri, între orele 8-12 și 14-18. Sâmbăta și duminica, acest Comisariat de Poliție e închis, pur și simplu.
Cât despre Poliția municipală de acolo, la fel: nu avea cine să preia și să răspundă la sesizarea șoferilor prădați, pentru că domnii polițiști locali/municipali au program doar de luni până vineri, între orele 8 și 17. La sfârșit de săptămână nu se lucrează.
Ne-au chemat luni, cu camioanele, la sediul Poliției
”E incredibil cum tratează Poliția în Franța astfel de infracțiuni grave. Abia a doua zi dimineață, după ce sunaserăm mai mulți dintre noi la 112, a apărut un polițist (foto sus – n.r.). Și-a notat ceva într-un carnețel, după care ne-a zis să venim luni dimineață, cu camioanele, la sediul Comisariatului de Poliție din Orange.

Adică să venim cu zece TIR-uri, prin orășelul ăla cam cât Curtea de Argeș de mare. Pur și simplu, nu ne-a venit să credem”, ne-a declarat unul dintre șoferii prădați.
Șoferii au niște bănuieli și indicii cu privire la hoții care au reușit să fure o cantitate atât de mare de motorină într-un timp atât de scurt. Mai rămâne ca pe polițiștii francezi să îi și intereseze să investigheze serios cazul. Aici există destule dubii.
Situația precară de securitate din parcările din Franța nu e o noutate. În 2021, un compatriot, Mihai Spătaru, șofer pe camion, a fost ucis cu sabia de hoții care încercau să-i fure colete din semiremorcă. Cazul a ajuns inclusiv în Parlamentul European. S-au rostit discursuri, s-au cerut măsuri etc. Însă fără ca siguranța șoferilor profesioniști, în parcările destinate lor, în Franța, să se fi îmbunătățit semnificativ de atunci.
sursa foto: cititor ArgeșulOnline.ro, print screen Pages Jaunes Vaucluse

