Şoc în fotbalul românesc: Astra ar putea fi exclusă din campionat. FC Argeş poate profita

Date:

Share post:

Formaţia de primă ligă de fotbal Astra Giurgiu ar putea fi exclusă din competiţie, după ce trei dintre jucătorii ei ar fi folosit tratamente interzise la o clinică privată din Capitală.

Faptele s-ar fi petrecut în toamna anului trecut.

Dintre cei trei jucători suspecţi a se fi dopat, unul, Alexandru Ioniţă (26 de ani) , a şi recunoscut fapta, în faţa membrilor comisiei Agenţiei Naţionale Anti Doping.

Ceilalţi doi, nigerianul Kehinde Fatay şi japonezul Takayuki Seto (foto sus, în tricou alb-negru, în prim-plan), au negat acuzaţiile de dopaj.

Astra Giurgiu (echipă al cărei preşedinte este fostul portar al lui FC Argeş, Dani Coman) riscă, astfel, să fie exclusă din competiţie, la următorul termen, care va avea loc în data de 4 februarie.

În această situaţie, din prima ligă de fotbal nu vor mai retrograda direct două echipe, ci numai una. Iar o alta ar urma, ca în circumstanţe normale, să susţină un baraj cu echipa clasată a treia în liga 2.

Într-un astfel de scenariu, şansele echipei FC Argeş, de a evita retrogradarea, cresc substanţial.

sursa foto: Facebook/Astra Giurgiu

Vizite1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Cum jocurile de noroc pot îmbunătăţi claritatea mentală

Jocurile de noroc ofertate de orice cazino sunt în...

Eveniment cultural: Premii la revistă

 E vorba de mensualul ”ARGEȘ”. Cu tradiție de peste-o...

WC-urile din Piteşti, mereu inovatoare: trei scaune de toaletă într-o singură cabină

Hotărât lucru, la capitolul WC-uri, Piteştiul e cel mai...

Accident la Bascov, soldat cu un rănit

Un accident rutier s-a produs în localitatea Bascov, azi...