În urmă cu trei zile, polițiștii de la Secția de Poliție Rurală din Călinești l-au dibuit pe un ins de 45 de ani, din Topoloveni, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de înșelaciune și conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada noiembrie 2018 – ianuarie 2019, cel în cauză, în calitate de reprezentant al unei societăți de distribuție a energiei electrice, ar fi pretins sume de bani, de la o femeie din Călinești, pentru a nu sesiza faptul că aceasta din urmă consuma energie electrică deși figura ca fiind debranșată și pentru a o ajuta să modifice indexul contorului de măsurare a energiei electrice consumate.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit că, în aceeași perioadă, bărbatul ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Asta ca „bonus”.

Poliţiştii l-au reţinut pe individ pentru 24 de ore, dar Parchetul a dispus să fie continuate cercetările cu respectivul sub control judiciar.

Informaţiile ne-au fost oferite de biroul de presă al Poliţiei Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here