Sindicaliştii din penitenciare, către Dragnea: „Ai grijă, Liviu, aici nu invita pe nimeni la baie”

0
127

Sindicaliştii din sistemul penitenciar românesc au criticat constant guvernarea actuală PSD-ALDE-UDMR, reproşându-i că sistemul penitenciar a fost subfinanţar cronic, că se munceşte în nişte condiţii foaret grele şi multe altele.

Aşa că, după ce însuşi fostul lider PSD Liviu Dragnea a ajuns clientul lor, sindicaliştii din puşcării au speculat momentul, trimiţindu-i o misivă publică lui Dragnea.

„Iartă mașina aia mioritică (o Dacie – n.r.) în care te-au adus la noua ta casă, dar alta n-am avut. Bugetul mic, sistemul penitenciar subfinanțat și subminat. Știi matale! Doar te-ai luptat mai bine de doi ani să ne dărâmi cu tot cu justiție și pușcării!

Dacă reușea Tudorel (Toader, fostul ministru al Justiţiei – n.r.) să libereze toți deținuții, acum făceai pușcărie singur. Toată Rahova era, practic, a ta!…

Camera o găseșți așa cum ai lăsat-o când ai redus de vreo trei ori banii de investiții pentru penitenciare, în timp ce plângeai și te smiorcăiai la televizor de mila miilor de infractori condamnați pe nedrept pentru crime, tâlhării, violuri, hoții și alte blestemății.

O să-i cunoști mai bine și-o să plangeți împreună…

Ai grijă, însă, nu mai invita pe nimeni la baie, Liviu (aluzie la faptul că invitase o ziaristă mai insistentă, odată, la baie, în batjocură – n.r.)! În pușcărie, nu e ca la Parlament, iar ziariștii nu ți-ar face nimic din ce s-ar putea gândi noii tăi colegi…

Mai ales că, apropo, în pofida recursului compensatoriu care-a eliberat mii de infractori, au mai rămas vreo 2.500 de violatori în pușcării.

Poate te miră că-i cam îngust, ori că-i olecuță de mucegai sau că-s prea mulți colegi în cameră.

Preocupat fiind cu amnistii și gratieri, deși aveai pe mână banii țării, ai uitat să repari pușcăriile și să le aduci aproape de nivelul vilelor pe care le vedem uneori filmate discret din dronă.

Nu credeai că ți se întâmplă și ţie Justiţie”, mai spun sindicaliştii din sistemul penitenciar, în mesajul lor către Liviu Dragnea.

Sublinierile ne aparţin În imagine, penitenciarul Rahova

sursa foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here