Simona Bucura-Oprescu, deputat PSD de Argeş, e o mare admiratoare a regimului comunist de la Beijing; a uitat că e parlamentar al unei ţări europene şi vrea, printre altele, să „pună în comun Argeşul cu regimul din China”.
Cu câteva zile înainte de aniversarea Zilei Naţionale a României, în judeţul Argeş a făcut o vizită ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Excelenţa Sa Han Chunlin. După ce a vizitat Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Spitalul Orăşenesc şi câteva fabrici din Mioveni, oaspetele chinez a venit la Piteşti, unde a vizitat o expoziţie de artă tradiţională chineză, la Muzeul Judeţean (foto).
Până aici, toate bune şi frumoase. China are ce arăta, are cu ce se mândri, are o istorie multimilenară… pe scurt, e un reper în istoria civilizaţiei umane, sub toate aspectele. În plus, România are şi o relaţie specială, strânsă, cu China, încă de pe vremea când în ambele ţări la putere erau dictaturi comuniste.
Din 1990 încoace, însă, lucrurile s-au schimbat niţel. Ţara noastră s-a alăturat aproape pe deplin civilizaţiei europene, occidentale, lumii libere, democratice. Pentru asta, în decembrie 1989, aici a avut loc o Revoluţie, unora trebuie să li se amintească asta.
Cu toată admiraţia şi respectul pentru poporul chinez, dar China a rămas o dictatură. Una cu chingile din ce în ce mai strânse de când preşedinte al acestei ţări e Xi Jinping, ales şi tot reales (e la al treilea mandat) „în fruntea partidului şi statului”.
În actualul context, când lumea liberă occidentală a realizat cât de nocivă a fost dependenţa exagerată de petrolul şi gazele ruseşti, în cancelariile vest-europene dependenţa economiilor vestice de China a început să fie privită cu îngrijorare din ce în ce mai mare.
După ce Vestul s-a fript cu ciorba rusească, acum suflă şi-n iaurtul chinezesc. E drept, China n-a arătat că ar avea pornirile belicoase arătate de Federaţia Rusă. În fine, nu la acelaşi nivel. China nu cucereşte şi nu subjugă prin forţa armelor, ci are alte metode, paşnice, dar poate mai eficiente: economia şi cultura, între altele.
Propaganda comunistă chineză e la fel de dăunătoare ca şi cea rusă. Tocmai de aceea, în mai multe state europene, inclusiv la noi, institutele Confucius, finanţate de statul chinez, au început să fie privite cu suspiciune. Sau, în unele ţări, cum e cazul Canadei, să fie acuzate că ar fi oficine ale spionajului chinez.
Avem în ţară 4 astfel de institute, adevărate focare de răspândire a propagandei comuniste. Dar să nu divagăm prea mult, pentru că gazdele din Argeş ale ambasadorului Chunlin n-au astfel de îngrijorări, şi nici semne de întrebare privind propaganda comunistă chineză în ţara noastră nu au.
Cităm dintr-un „spici” de zile mari rostit la Muzeul Judeţean Argeş de deputata PSD de Argeş Simona Bucura-Oprescu, menit a gâdila auzul ambasadorului chinez:
„Relaţiile dintre România şi China sunt relaţii consistente în baza parteneriatului strategic (serios? – n.a.) pe care îl avem… Vă mulţumim pentru Drumul Mătăsii şi pentru faptul că în acest program atât de important pe care dumneavoastră îl promovaţi, România… reprezintă în fapt poarta de intrare a Chinei în Uniunea Europeană.
Apreciem preocuparea dumneavoastră şi pentru partea de mediul de afaceri şi pentru dorinţa de a pune în comun Argeşul şi regimul din China… şi pentru partea de educaţie şi apreciem foarte mult că intenţionaţi ca şi la Piteşti să fie (deschis – n.n.) un institut Confucius şi, nu în ultimul rând, pentru partea culturală…”
Mai rămăsese să vedem cum ne apropiem mai tare de China şi „pe partea economică”, vorba lui Gigi Becali.
Carevasăzică, doamna Bucura-Oprescu vrea să facă din România poarta de intrare a Chinei în Uniunea Europeană şi să „pună în comun” Argeşul cu regimul comunist, opresiv, din China. Şi mai vrea doamna deputat PSD şi un institut Confucius la Piteşti, ca să avem un centru de propagandă comunistă în oraş.
Fix asta lipsea Piteştiului. După ce – am arătat asta într-un editorial precedent – şefii judeţului Argeş l-au primit călduros pe ambasadorul Rusiei la Piteşti şi l-au invitat la „dezbateri” la Universitatea de stat („O Rusie în toată măreţia ei”, clama, cuprins de admiraţie, vicele Adrian Bughiu, la expoziţia muscălească de la Muzeul Judeţean, organizată în cinstea tovarăşului ambasador Valery Kuzmin), acum colaborăm adânc şi cu China. Deocamdată, „pă partea dă cultură”.
Oare pe oamenii ăştia nu-i trage nimeni de mânecă, să le spună că bat câmpii, că trăim în Uniunea Europeană, că România e membră NATO, că problemele noastre sunt admiterea în spaţiul Schengen şi trecerea la moneda euro, nu stabilirea de noi capete de pod ale propagandei comuniste chineze în ţară?
În rest, săptămâna trecută a fost aniversată Ziua Naţională, cu mici, ţuică fiartă şi tradiţionalul ciolan cu fasole. Pentru popor, mai mult fasole; ciolanul a rămas la doamna Bucura-Oprescu şi anturajul dumneaei de admiratori ai Chinei şi ai Rusiei.
Articol apărut, sub alt titlu, în săptămânalul Impuls de Argeş, ediţia din 5 decembrie 2022.
sursa foto: Consiliul Judeţean Argeş