Siegfried Mureșan, europarlamentar: „ O renegociere a PNRR nu se poate face pe motive politice”

Date:

Share post:

Vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, a subliniat, la cererea PressHub, că renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență semnat la sfârșitul lui septembrie cu Comisia Europeană „se poate face doar pe detalii, nu pe lucruri mari, nu la început și doar din motive obiective. Deci nu din motive politice și nu la început de implementare”.

Europarlamentarul a adăugat că România, căreia i s-au alocat prin PNRR 29,2 miliarde euro pentru dezvoltare, ar avea mai mult de pierdut decât de câștigat din mai multe perspective:

  • Ar întârzia prefinanțarea de 3,8 miliarde de euro care ar trebui să intre în următoarele săptămâni
  • Regulile stabilite de cele 27 de țări UE nu pot fi schimbate, deci orice renegociere s-ar face pe exact aceleași reguli
  • Ar afecta credibilitatea României care a comunicat un acord politic în adoptarea PNRR.

Riscăm să pierdem, deoarece pentru a fi credibilă pe plan European, România are nevoie de continuitate. A merge acum la Bruxelles și a susține ceva complet diferit față de lucrurile pentru care Guvernul României a luptat de la începutul anului până acum ne-ar afecta credibilitatea și ar fi o pierdere pentru România pe termen lung”, a scris politicianul pe Facebook.

Într-un inteviu acordat PRESSHUB, Siegfried Mureșan accentua că niciodată România nu a avut la dispoziție atât de multe fonduri europene ca acum. Practic, este vorba de 80 de miliarde de euro cumulând suma de 29,2 miliarde euro din PNRR și peste 50 de miliarde euro din bugetul pe 7 ani al Uniunii Europene.

Este vorba de granturi, deci fonduri nerambursabile, precum și împrumuturi negociate de Comisia Europeană pe piețele financiare la dobânzi foarte atractive și termen de rambursare mare, de până la 30 de ani.

Mecanismul agreat pentru acordarea fondurilor prevede atât respectarea statului de drept, cât și instrumente de monitorizare și control.

Trebuie să ne asigurăm că banii sunt bine folosiți, că ajung la beneficiarii care au nevoie de ei, că se combate corupția, că neregulile devin imposibile”, a declarat europarlamentarul pentru PressHub.

Existența unei instituții noi, Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi, este un instrument esențial în acest control de legalitate. Prin această instituție, UE va putea merge direct în instanță, fără amestecul autorităților naționale.

Instituția Procurorului European e o garanție că dosarele vor fi duse la capăt rapid, fără ingerințe de la nivel național. În plus, avem o nouă corelare a fondurilor europene și a statului de drept. Niciun guvern care nu ia măsuri clare împotriva corupției, măsuri de reformare a justiției, de garantare a statului de drept, nu va mai putea primi fondurile europene care îi stau la dispoziție”, a mai spus Siegfried Mureșan în interviul acordat PressHub.

Menționăm că România a atras din 2007, când a devenit membră a UE, 60 de miliarde de euro și a contribuit cu 20 de miliarde, ceea ce arată avantajele majore de a face parte din proiectul european.

sursa foto: Facebook/Siegfried Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Muzică și poezie, la Filarmonica Pitești

Vineri, 12 august, de la ora 19, în Sala...

Camion plin cu lemne, confiscat de către jandarmii argeşeni

Ieri, jandarmii montani de la Arefu au confiscat un...

Victor Predescu din Rociu-temerarul care a ajuns pe Everest

La o vârstă la care alţii stau şi îşi...

Crimă şocantă descoperită la Bascov. Bărbat cu probleme psihice care a ucis 5 membri ai familiei

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au...

Video: Percheziţie pentru identificarea unei arme

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase...

Campionat internațional de volei la Mioveni

Sala Sporturilor din Mioveni găzduiește, de miercuri, 10 august,...

Accident între un autoturism şi un autocamion la Morăreşti. Cinci victime transportate la spital

Aseară, în jurul orei 19.27, pompierii argeşeni împreună cu...

Balkanik Festival la Grădina Uranus din Bucureşti

Balkanik - World Music Festival, eveniment recunoscut pentru atmosfera...