OZN-uri pot fi căutate oriunde, la dispoziția fanteziei fiecăruia. Așa că unii s-au apucat să le ”găsească” în iconografia religioasă, interpretând aberant secvențe biblice redate artistic după un tipic vechi de secole. Suntem în măsură să prezentăm un OZN autentic, pictat ca atare într-o lăcaș de cult. Dar vai, în ce condiții.
Sursa de informare primară a constituit-o un articol din defuncta revistă ”Dracula” – ”Pe pereții unor biserici din România sunt pictate OZN-uri!”:
”Biserica din Valea Călugărească. Un OZN discoidal
O biserică unde pe pereţi au fost pictate, alături de tradiţionalele scene biblice, zodiacul, planetele şi o navă extraterestră discoidală, poate părea o curiozitate. Nu același lucru îi spune și părintele Trandafir Dumitrescu care a dispus pictarea în acest mod a bisericii pe care o păstoreşte.
Părintele crede în existenţa în Univers şi a altor civilizaţii, care vin pe Pămînt periodic şi de aceea nu vede de ce un simbol al acestora nu şi-ar afla locul într-o biserică creştină. «Dumnezeu, în marea sa milă, ne-a făcut pe toţi, nu numai pe noi, oamenii, ci poate mii şi milioane de alte fiinţe, în tot aceast Univers, iar Voia Sa este ca toţi să trăim în bună înţelegere», apreciază părintele Trandafir”.

Materialul lui Gabi Tudor, ca orice scriitură ”de fenomene și mistere” semnată Gabi Tudor conține o serie de inexactități, exagerări și omisiuni de fapte relevante.
Valea Călugărească este o comună din județul Prahova, care se întinde pe 15 sate. Lesne de înțeles, sunt multe biserici în cinsprezece sate. Așadar, formularea ”biserica din Valea Călugărească” este cel mult un mod ambiguu de a oferi o referință geografică.
Biserica la care se face referire este cea din Valea Popii, cu hramurile ”Buna Vestire” și ”Sf. Pantelimon”. Aici a fost paroh Trandafir Dumitrescu. Înainte să vorbim despre zodiace și OZN-uri, ar fi potrivit să spunem câte ceva despre acest ”preot”, caterisit în secolul XXI pentru vrăjitorie:
”Preotul Trandafir Dumitrescu, de pe Valea Prahovei (sic!), este un caz complex. Prea Cucernicul nu numai că scotea dracii din oameni, dar avea puterea și răbdarea să-i și numere, prin mijloace numai de el știute.
Părintele s-a întrecut pe sine când a pictat în paraclisul [sic!] bisericii niște OZN-uri, iar exorcizarile le-a extins la nivel de țară, nemaiținând cont de jurisdicție. A fost caterisit, dar în fața consistoriului a declarat că regretul său, după15 ani de preoție, este că a lăsat la Târgoviste o femeie cu 312 draci în ea”.
Lungul șir de fapte necanonice și deviante ale dlui. Trandafir ar putea umple un volum întreg. Nu a arătat nicicând dorință de pocăință și îndreptare. La scurt timp după ce a fost caterisit, a făcut un infarct miocardic și a trecut dincolo. Când te joci cu forțe care te depășesc pe de-a-ntregul, prețul plătit este pe măsură.
Domnul Trandafir ajunsese să oficieze într-un cavou (al familiei Chirițoiu – Hagi și Costica – datat 1924) de lângă biserică, transformat într-un paraclis ad-hoc. Probabil că nici el nu mai credea că zidurile lăcașului de cult îi mai suferă spurcăciunea. Aici a comandat Trandafir Dumitrescu pictura cu zodii și farfurii zburătoare; aici s-a și pictat: în cavou și nu în sfânta biserică.

După canonul bizantin, cercul zodiacal se pictează având în centru fie pe Dumnezeu Tatăl, fie pe Iisus Hristos; trimitere clară la ordiniea universală care rânduiește timpurile și lucrurile. La Valea Popii, zodiile descriau un semicerc incomplet, un apendice stângaci al unor credințe și practici astrologice.
OZN-ul (farfuria zburătoare) era centrat pe un curcubeu, simbol veterotestamentar al alianței dintre Dumnezeu și oameni. Prezența porumbelului alb radiant (Sfântul Duh) întregește acest amestec confuz de sacru și profan ce amintește de credințele sectei lui Rael.
Gabriel Tudor îi creionează domnului Trandafir Dumitrescu o personalitate luminoasă, deschisă viziunii viitorului și avansului științei:
”«Dumnezeu, în marea sa milă, ne-a făcut pe toţi, nu numai pe noi, oamenii, ci poate mii şi milioane de alte fiinţe, în tot aceast Univers, iar Voia Sa este ca toţi să trăim în bună înţelegere», apreciază părintele Trandafir”.
Nimic mai fals. Individul era animat de cele mai retrograde idei, pe care nu se sfia să le materializeze prin practici bizare, medievale.
După cum deja s-a observat, anumite verbe sunt la timpul trecut. Cineva s-a gândit că ar fi ”cuminte” ca pictura neconformă să dispară: a fost acoperită cu un strat de galben-ocru.
Ca elemente de recunoaștere se mai păstrează porumbelul (în întregime), iar sub stratul de vopsea se poate distinge cu dificultate redarea capului cu creier (din dubleta inimă – creier) de la ora 3 și simbolul astrologic al Gemenilor (de la ora 5).

În viziunea noastră s-a comis o greșeală prin distrugerea acestei mărturii de rătăcire; la fel crede și actualul preot paroh. Poate că venind la Valea Popii după cai verzi pe pereți, unii ar fi trecut apoi mai lesne pragul bisericii din imediata apropiere.
Într-o dimineață de duminică am avut ocazia să participăm la slujba ținută la Valea Popii. A fost o atmosferă impresionantă: corul enoriașilor și vocea caldă, dar sfătoasă, a tânărului preot te făceau să uiți incinta sărăcăcioasă în care se slujea liturghia.
Înțelegeai că biserica ortodoxă nu are nevoie de artificii, scamatorii și false exorcisme pentru a ajunge la sufletul oamenilor. Și mai ales că, mai presus de zodii și farfurii zburătoare este ceva mult mai misterios și mai de nepătruns.
OZN-ul de la Valea Popii, care deși nu mai este totuși a fost, este singura redare a unui vehicul nonterestru întâlnit într-un lăcaș de cult din România. Este opera modernă a unui personaj mai mult decât controversat: o reprezentare fără nimic enigmatic, misterios sau abscons.
Restul – și sunt destule situații – sunt interpretări forțate ale unor oameni care nu dețin nici minimul de cultură religioasă. Și sunt destui.
Alte articole semnate de Vlad-Ionuţ Musceleanu puteţi citi, pe site-ul nostru, aici, sau pe cel al autorului, aici.