Mai mulți constructori de drumuri și autostrăzi din România au făcut bani grei pe spinarea statului român, chiar și atunci când n-au construit ce trebuia.
Profitând de lacunele din documentațiile pentru lucrările la autostrăzi sau de corupția instituțională omniprezentă, unii constructori au refuzat să execute anumite lucrări, total sau parțial. Dar au cerut apoi, în Justiție sau prin negocieri directe cu statul român (în speță, Compania de Autostrăzi CNAIR și/sau Ministerul Transporturilor), compensații, despăgubiri, daune etc.
De multe ori, au și primit în instanță sume frumușele în acest mod. S-a ajuns chiar, la un moment dat, în situația în care era mai profitabil să reziliezi un contract cu statul român decât să execuți lucrările contractate.
Afacerea Bechtel, țeapa ultimului secol
Campioni în a jecmăni statul român au fost americanii de la Bechtel, prin celebrul contract pentru construirea autostrăzii A3 Transilvania, Brașov-Borș (415 km). Contractul a fost atribuit Bechtel prin încredințare directă, de Guvernul Adrian Năstase, în 2003.
Valoarea contractului: 2,2 miliarde de euro. Bani de la bugetul de stat. Adică peste 5,3 milioane de euro pe kilometrul de autostradă. Pe timpul Guvernului Tăriceanu, contractul a fost suplimentat cu alte 350 de milioane de euro.
Până în 2013, când contractul cu americanii de la Bechtel a fost reziliat, aceștia încasaseră peste 1,5 miliarde de euro. De făcut, făcuseră doar tronsonul Câmpia Turzii-Gilău (52 km), plus alți 64 km în diverse stadii de execuție. Bechtel a luat 68% din bani, dar a făcut doar vreo 20% din lucrări.
Americanii au fost plătiți de statul român cu aproximativ 20 de milioane de euro pe kilometru. Pentru comparație, pentru execuția lotului Gilău-Nădășelu (9 km), firmele omului de afaceri Dorinel Umbrărescu au încasat doar 6,3 milioane de euro, adică 700.000 de euro pe kilometru. De aproape 30 de ori mai puțin decât Bechtel.
Ba mai mult, la reziliere, firma Bechtel a și fost ”premiată” suplimentar la rezilierea contractului. Potrivit agențiilor de presă, statul a mai achitat acestuia 37,2 milioane de euro ”despăgubiri”, plus datorii de alte 50 de milioane de euro.
Să tot faci afaceri de infrastructură cu statul român
Consecința, în epoca post-Bechtel, a fost că din autostrada A3 Transilvania a dispărut de tot sectorul Brașov-Târgu-Mureș. Pe restul loturilor abandonate de Bechtel, a trebuit să treacă aproape un deceniu pentru relicitare și reatribuire a lucrărilor. Probabil, prin 2030 ar putea fi gata tot traseul Târgu-Mureș-Borș.
Nu doar Bechtel a făcut bani foarte mulți de la statul român, fără să construiască decât foarte puțin. Constructorii italieni țin aproape din acest punct de vedere.
Pe lotul Iernut-Chețani (17,9 km) al autostrăzii A3 Transilvania, după abandonul Bechtel a lucrat o asociere condusă de firma italiană Astaldi, care a și finalizat tronsonul. Numai că, la valoarea inițială a contractului, de 438 milioane de lei, s-au mai adăugat alți bani.
Curg ”meleoanele”
Statul, în speță CNAIR, le-a achitat anul trecut 243 de milioane de lei (aproape 49 de milioane de euro) drept compensații. Cu un an înainte, le mai achitase 43 de milioane de lei (proximativ 8,6 milioane de euro) tot compensații pentru lucrări suplimentare. Sume care, adunate, mai adaugă 286 de milioane de lei celor 438 de milioane, valoarea contractuală inițială. Practic, contractul aproape s-a dublat din pix.
Potrivit unei investigații Europa Liberă, Astaldi a mai câștigat și alți bani pe spinarea statului: 18 milioane de euro, cu tot cu penalități, pentru lucrările la A4 Ovidiu-Agigea (21 km), din cauză că documentația n-a corespuns cu situația din teren și au fost necesare lucrări suplimentare.
Alte 2,5 milioane de euro, din motive asemănătoare, pentru lotul Timișoara-Arad, alte 15 milioane de euro pentru lucrările (efectuate în asociere cu constructorul german Max Bögl) la tronsonul Constanța-Medigidia din autostrada Soarelui, plus 8 milioane penalități decise de instanță… și lista poate continua.
CITIȚI ȘI: Italienii de la Astaldi (WeBuild) îşi bat joc şi de podul de la Brăila
Salini Impregilo câștiga bani și când lucra prost
Constructorul italian Salini Impregilo a primit și el sume mari de bani de la stat, după ce n-a făcut ce s-a angajat să facă.
La finele unui proces la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, în 2017, CNAIR a plătit 83 de milioane de lei. Asta ca daune, pentru că italienilor le-a fost reziliat, în 2016, contractul pentru lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu. Drumul se surpase la scurt timp după inaugurarea sa din 2015.
Aceeași Curte Internațională de Arbitraj de la Paris a mai vârât în conturile Salini Impregilo 232 de milioane de lei daune, pentru că i-a fost reziliat ”abuziv” contractul pentru lotul de autostradă Traian Vuia-Margina de pe tronsonul Lugoj-Deva.
E vorba despre celebrele tuneluri pentru urși, pe pe petecul de autostradă lipsă dintre Sibiu și Nădlac. Despre situația aceasta am scris pe larg aici.
Cert e că, din 2013 (când a fost semnat contractul cu Salini Impregilo) și până azi, bucățica respectivă de autostradă încă nu e construită. Între timp, finanțările europene prin POIM și PNRR s-au pierdut. Actualul constructor, firmele UMB ale lui Dorinel Umbrărescu, au termen de finalizare 2028. Finanțarea va trebui să vină de la buget.
sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro