Secretele unui vin de casă reuşit se transmit din generaţie în generaţie şi, cu siguranţă, orice gospodar are un as în mânecă. Cu toate acestea, există câteva reguli generale, care se aplică pentru ca băutura să fie perfectă.

Cu toate acestea, nu foarte mulţi cunosc secretele unui vin de calitate. Reuşita depinde de mai mulţi factori, începând de la perioada de culegere până la modul în care se pun strugurii la presat şi vasul în care e pus vinul la distilare.

Zdrobirea strugurilor

După culegere, strugurii trebuie zdrobiţi în maxim 6-8 ore. În cazul în care este foarte cald în ziua în care sunt culeşi, zdrobirea se face mai repede, altfel mustul intră în fermentaţie şi se poate oţeti foarte uşor.

Pentru cantităţi foarte mari, în comerţ există zdrobitoare de struguri de diferite modele, pentru ca fiecare să poată să aleagă utilajul de vinificaţie care îi este necesar.

Ideal ar fi ca strugurii zdrobiţi să fie păstraţi 1-2 zile în recipiente mari, din lemn. După cele două zile, strugurii zdrobiţi, împreună cu mustul lăsat, se trec prin teasc.

Teascul este un fel de presă manuală cu ajutorul căreia se stoarce şi ultima picătură de must din struguri. Atunci când începeţi să turnaţi mustul în butoi, deasupra pâlniei se pune, de regulă, o sită.

Aceasta va reţine boabele de seminţe căzute accidental în must. Nu uita că etapa de fermentaţie este foarte importantă pentru a obţine un vin fără defecte!

Fermentarea

Este indicat ca recipientul să nu fie umplut cu must, deoarece, în perioada de fermentaţie acesta se va scurge din butoi. Este important ca butoiul să aibă o aerisire, cea mai des întâlnită fiind compusă dintr-un dop găurit pe centru, în care se fixează un furtun.

La celălalt capăt al furtunului se pune un recipient cu apă. Este important ca în butoi să nu pătrundă deloc aer, altfel vinul se va oxida şi se pot dezvolta colonii de bacterii care vor afecta calitatea acestuia.

Nu uita că, butoaiele în care fierbe vinul trebuie ţinute într-un loc foarte bine aerisit, deoarece degajă gaze toxice.

Abia după ce vinul a ieşit de la fermentare, recipientele pot fi depozitate în locuri închise, precum cele special create pentru aşa ceva.

Intră pe site şi vezi containerele metalice demontabile, benefice pentru o depozitare sigură şi rapidă.

De asemenea, ele sunt potrivite şi pentru exportul de vin, deoarece nu lasă aerul sau alte substanţe să pătrundă în interior şi sunt foarte rezistente la un eventual impact.

Revenind la etapa de fermentare, acesta durează în jur de 2-3 săptămâni, după care se pot pune dopuri, pentru o închidere ermetică.

Procesul de pritocire

După ce mustul se opreşte din fermentat, următoarea etapă este să aşteptaţi încă 2-3 săptămâni, până se decantează toate suspensiile din vin. Dacă toamna va fi una foarte călduroasă, se poate ca vinul să nu se limpezească bine şi să fermenteze mai lent. Într-un caz ca acesta, nu lăsaţi vinul cu drojdie mai mult de 25-30 de zile.

El trebuie separat, chiar dacă nu este complet limpezit, deoarece gustul de drojdie va afecta calitatea vinului.

Procesul de pitrocire se repetă de câteva ori, la interval de câteva zile, până cand stratul de adaos dispare.

Când vinul este limpede şi pe fundul recipientului nu se mai observă niciun fel de depunere, băutura poate fi pusă în recipiente de sticlă. Vasele cu vin se păstrează într-un loc întunecos şi răcoros.

Nu în ultimul rând, este foarte importantă dragostea şi atenţia pe care o oferi acestui proces. Când vinul este bun de băut şi ajunge pe mesele degustătorilor, va fi uşor sesizabil dacă acesta provine din mâini bune!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here