„Freedom House România continuă proiectul dedicat jurnaliștilor din presa locală și centrală: “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de Comisia Europeană prin DG Regio cu un nou seminar de pregătire pentru participanții în proiect, jurnaliști din presa locală și centrală.

Aceștia au scris deja peste 60 dintr-un total de peste 300 de articole menite să arate publicului ce se întâmplă în România cu banii primiți în calitate de stat membru al Uniunii Europene, articole publicate pe platforma inovatoare de presă PressHub”, se arată într-un comunicat de presă al fundaţiei „Freedom House” România.

„În cel de-al doilea seminar, jurnaliștii rețelei s-au bucurat de traininguri specifice, menite să ducă mai departe informația de calitate pe tema fondurilor europene, dar nu numai, susținute de experți în comunicarea audiovizuală, online și social media – Constantin TrofinVictor Cozmei și Ella Moroiu.

Am vorbit de asemenea despre antreprenoriatul social în online cu Cătălin Teniță și despre oportunitățile în promovarea conținutului online cu Diana Olar.

Am acordat de asemenea, într-un training susținut de Victor Cozmei, o atenție specială domeniului infrastructurii din România – printre cele mai dezbătute atunci când vine vorba despre sprijinul Uniunii Europene și aportul acesteia pentru construirea de drumuri și autostrăzi.

Proiectul “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination” a debutat în luna iulie 2018, cu primul seminar de două zile care a adus laolaltă jurnaliști, specialiști în domeniul gestionării și controlului fondurilor europene, alături de experți în achiziții publice, în scopul de a-i specializa pe ziariști în domeniul fondurilor europene structurale și de investiții (FESI).

Peste 30 de jurnaliști din presa locală și centrală dobândesc în cadrul acestor seminare noi informații și analizează problemele cu care se confruntă România în gestionarea banilor europeni, o miză crucială pentru dezvoltarea economico-socială a țării.

Majoritatea jurnaliștilor participanți fac parte din rețeaua „Jurnaliști în Serviciul Public”, implicați deja și în alte proiecte ale Freedom House România, precum Bursele Europene – Jurnaliști în DialogOrașul uitat şi Tânărul Jurnalist al Anului”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

sursa foto: Freedom House România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here