În urmă cu câteva minute, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că demisionează din funcţie.

Decizia dnei Dan vine după ce, în spaţiul public, a fost vehiculată insistent posibilitatea ca prim-ministrul Viorica Dăncilă s-o înlocuiască din funcţie, chiar azi.

Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a cerut premierului, în două rânduri, s-o demită pe Carmen Dan, la pachet cu Teodor Meleşcanu (Externe), pentru culpa de a fi sabotat votul românilor din străinătate la ultimele două confruntări electorale.

Numai că dna Dan a refuzat de fiecare dată, permiţându-şi chiar să-l persifleze pe şeful statului.

La finele lunii mai, Bogdan Bănică, vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, i-a cerut şi dumnealui, în numele poliţiştilor, să plece din funcţie.

„E timpul să pleci acasă, doamnă Dan. Pentru permanenta atitudine fățarnică pe care ai adoptat-o încă de la începutul mandatului. Pentru că ne-ai mințit.

Cu zâmbetul pe buze la parade sau cu lacrimi false în ochi la catafalcul eroilor. Pentru că nu ai schimbat #chiarnimic în acest minister, în pofida tuturor promisiunilor…

…uneltind și complotând… ai permis să ne rânjească infractorii în față, la adăpostul umbrelei roșii… ai ascultat, cu capul plecat, ordine menite să destabilizeze această țară… pentru protejarea unui infractor de drept comun (Liviu Dragnea — n.r.), care acum e după gratii”, a scris atunci dl Bănică.

Carmen Dan a refuzat, şi de această dată, să demisioneze.

În vârstă de 49 de ani, Dan a fost numită ministru în ianuarie 2017, de conjudeţeanul şi protectorul ei, Liviu Dragnea, deşi n-o recomanda absolut nimic pentru o astfel de demnitate publică.

A absolvit, pe la 30 şi ceva de ani, o facultate de Drept la o fabrică de diplome, la fără frecvenţă, după ce mai înainte fusese secretară la o şcoală generală din Videle, apoi funcţionară la o bancă, tot acolo.

După ce a devenit „juristă” cu acte în regulă, a fost propulsată de Dragnea în poziţia de subprefect de Teleorman. Calitate în care, în prima ei declaraţie de avere, a scris că e „supprefect”.

S-a făcut remarcată nu numai prin frecvente maltratări ale limbii române, ci şi prin maltratarea manifestanţilor la mitingul din 10 august anul trecut.

sursa foto: Facebook/Carmen Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here