Seară Mozart la Filarmonica Pitești

0
38

Filarmonica Pitești organizează joi, 7 noiembrie, de la ora 19, la Centrul Multifuncţional, primul concert simfonic al lunii, cu un program integral Wolfgang Amadeus Mozart. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Orazio Baronello, revine, ca solistă, Cristina Anghelescu. Violonista va interpreta Concertul nr. 5 pentru vioară și orchestră în La major. În prima parte, publicul va audia și Divertisment în Re major, iar în partea a doua, va fi interpretată Simfonia nr. 29 în La  major.      

Născut la Messina, Orazio Baronello a fost inițiat în muzică de maestrul Dante Pavarini, continuând, ulterior, studiul contrabasului la Palermo. A absolvit Universitatea de la Roma și Academia din Pescara. A fost asistent al maestrului austriac Gustav Kuhn, dirijând orchestrele din Parma și Milano, iar ca asistent al lui Piero Bellugi, a susținut concerte cu Orchestra din Napoli. În România, a fost la pupitrul orchestrelor Națională Radio, „George Enescu”, dar a dirijat și orchestrele simfonice de la Ploiești, Bacău, Craiova, Arad, Râmnicu-Vîlcea. A susținut concerte cu filarmonicile din Chișinău, Sofia, Vidin, Carelia, Tirana ș.a. și a participat la numeroase festivaluri internaționale. Este considerat de presa europeană printre cei mai strălucitori dirijori italieni. Dirijează, în premieră, orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești.

Absolventă a Universităţii de Muzică din Bucureşti, Cristina Anghelescu a început studiul viorii la şase ani, primul mentor fiind chiar tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu. În timp, s-a impus pe scenele muzicale din întreaga lume. Dintre concursurile câştigate se disting cele din Italia, Franţa, Finlanda, Rusia, Chile. Încă din timpul studenţiei a concertat cu orchestre de marcă în săli renumite din: Berlin, Moscova, Madrid, Helsinki, Praga, Londra ş.a. A susţinut recitaluri şi concerte în toate ţările Europei, în America de Sud şi de Nord, în Africa de Sud. Solist-concertist al Formaţiilor Muzicale Radio, violonista Cristina Anghelescu a efectuat numeroase înregistrări, multe dintre ele apărând şi pe CD-uri. A mai concertat la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute, unul dintre concerte fiind alături de fiica sa, violonista Ioana Goicea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here