Incineratorul de deșeuri de la Oarja, deținut de firma Repsan Energy și transformat în ultimul an într-o bombă ecologică, a intrat în vizorul autorităților de mediu.
Semnalul l-a dat, acum trei ani, site-ul PRESShub, care semnala, sub semnătura lui Virgil Burlă, că oamenii care locuiesc în localitățile de lângă cele 19 incineratoare incineratoare autorizate din țară se plâng de multe ori că acestea poluează aerul. Nici la Oarja nu a fost și nu e altfel. Mirosurile sunt, adesea, insuportabile.
Octavian Berceanu, fost comisar șef al Gărzii de Mediu, susține ”că sunt măsurători care arată că pe timpul nopții aceste instalații nu respectă legislația însă Garda de Mediu nu are laboratoare mobile omologate pentru a face verificările necesare”.
Cine e firma care otrăvește aerul la Oarja
Despre Repsan Energy SRL, sursa citată scria că ”are o capacitate autorizată de incinerare a 10,85 tone deșeuri pe oră și este deținută de Edwin Zidan, cetățean olandez care are 45% din părțile sociale, de firma Ness Proiect Europe SRL tot cu 45 părți sociale și Super Mobil SRL cu 10 procente. Ness Proeict Europe SRL este deținută de Florian Mihai Vaida, un contabil din Ploiești.
Societatea a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 283 milioane de lei și un profit de 14 milioane, având ca obiect de activitate lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale. Despre Vaida, Europa Liberă a scris că este este un apropiat al lui Vlad Cosma, fostul parlamentar și fiu al ex-baronului de Prahova, Mircea Cosma și al celebrul său asociat, Sebastian Ghiță. El ar fi implicat într-o afacere de zeci de milioane de euro cu parcuri fotovoltaice”.
CITIȚI ȘI: (Galerie foto) La Boteni, canalizarea pute ”în limitele maxim admise de lege” (mai 2024)
Gunoaiele încep să miroasă urât și la figurat, nu doar la propriu
La finele lunii trecute (în 23 octombrie, mai precis), la groapa de gunoi de la Oarja au descins comisari ai Gărzii de Mediu, însoțiți de forțe de ordine.
”Începând cu anul 2023 un grup de interese din Argeș care deține un incinerator cumpărat ca fier vechi de la o rafinărie și un punct de lucru în Oarja au încheiat cu ADI București (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Municipiul București) un contract ilegal de tratare mecano-biologică a deșeurilor menajere produse de bucureșteni, neavând la acel moment o autorizație care să permită această activitate și nici dotările corespunzătoare.
Rezultatul a fost poluarea și contaminarea întregii zone din perimetrul Oarja (Bradu, Geamăna, chiar Pitești – n.n.) dar și contaminarea pânzei freatice care duce la afectarea culturilor cu substanțe toxice provenite din deșeuri, care s-au scurs sistematic în sol pe parcursul întregului an.
La Oarja munții de gunoaie menajere îmbibate cu lichide toxice au ajuns la peste 10 m înălțime și ploile îi spală periodic iar șuvoaiele de ape contaminate se scurg pe câmpurile din jur”, au scris colegii de la Buletin de București.
Firma care a împuțit și otrăvit aerul la Oarja a mai fost amendată
Contactat, în cadrul unei emisiuni online, de PS News, Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu părea la curent cu scandalul de la Oarja.
”Controlul.. se află în desfășurare. Înțeleg că acolo există o extindere a activității autorizate și controlul vizează verificarea legalității desfășurării activității, verificarea autorizației de mediu, a aspectelor care ne-au fost semnalate prin sesizările transmise…
În trecut, această societate a mai fost sancționată de către Garda de Mediu și a fost propusă atunci suspendarea autorizației. Din documentele pe care le-au transmis la acea dată, acum 2 ani, reiese că acele măsuri au fost îndeplinite. Acum, sunt în control colegi, atât din cadrul Comisariatului General de la București, cât și din cadrul Comisariatului Județean.
Se va verifica pe fond toată activitatea de acolo și în particular aspectele sesizate și dacă se dovedește că orice factor de mediu este afectat, cu siguranță colegii mei vor lua toate măsurile care se impun”, a declarat Andrei Corlan.
De menționat că și la cealaltă groapă de gunoi de lângă Pitești, la Albota, au avut loc descinderi ale autorităților. Însuși șeful Gărzii de Mediu Argeș, Alex Vâjan, a fost audiat, în primăvară, la DIICOT Pitești, într-o afacere legată de reciclare fictivă a gunoaielor (link mai sus). Deocamdată, și în cazul respectiv au loc cercetări.
sursa foto/video: Facebook/Salvați comuna Oarja