„Astăzi, 30.04.2020, a fost semnat Contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul ”Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritara 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Obiectiv specific 4.1 ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe Planurile de mobilitate urbană durabilă” și are o valoare totală de 57.753.740,13 lei, contribuția municipiului Pitești fiind de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile”, a informat azi Primăria Piteşti.

„Obiectivele acestui proiect sunt:

• modernizarea unui număr de 99 stații de așteptare călători, transport urban în zona municipiului Pitești;
• crearea de sisteme de închiriere de biciclete (sisteme de tip „bike-sharing”);
• optimizarea traseelor de transport public de călători prin introducerea a 3 linii noi (6 stații de așteptare noi):-Trivale – Depozitelor; – Războieni – Exercițiu – Craiovei – Depozitelor;- Războieni – Gară – I. C. Brătianu – Calea București – Depozitelor;
• integrarea sistemului de eTicketing pentru transportul public de călători și implementarea de panouri informative în timp real în autobuze pentru a oferi informații de călătorie în timpul acesteia;
• realizarea de piste și trasee pentru bicicliști inclusiv pentru recreere de-a lungul râului Argeș”, a mai anunţat municipalitatea piteşteană.

Toate bune şi frumoase, numai că, Primăria Piteşti abia îşi propune să facă lucruri pe care edilii serioşi din ţară le-au făcut de mult.

Aşa arată panoul informativ electronic dintr-o staţie de transport local din Timişoara

Staţii de autobuz civilizate, în care să nu te plouă sau să te ningă, trebuia să avem de acum zece sau douăzeci de ani. Plata biletelor de autobuz cu cardul e deja chestiune curentă, la ordinea zilei, în oraşe ca Oradea, Cluj-Napoca sau Timişoara.

Primarul Cornel Ionică, mare amator de ciclism

Pe acolo, biletele se pot cumpăra fie online, fie în mijlocul de transport, cu cardul, cu telefonul, prin SMS etc. În oraşele conduse de edili serioşi, panourile cu informaţii electronice despre sosirea mijloacelor de transport sunt deja banalitate.

Iar de piste pentru biciclete, primarul Cornel Ionică vorbeşte de acum câţiva ani. Şi încă vorbeşte, în loc să le facă.

surse foto: Primăria Piteşti, ratt.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here