Se cunoaşte prima finalistă a Campionatului Mondial al Cluburilor la fotbal

Date:

Share post:

În această seară, la Doha, în Qatar, s-a jucat prima semifinală din cadrul Campionatului Mondial al Cluburilor la fotbal.

S-au întâlnit campioana Asiei, formaţia Al Hilal din Riad, Arabia Saudită, echipă pregătită de compatriotul nostru, Răzvan Luceascu, şi campioana Americii de Sud, gruparea braziliană Flamengo Rio de Janeiro (Clube de Regatas do Flamengo, numele complet al echipei), deţinătoare a „Copa Libertadores”, echivalentul Ligii Campionilor din Europa.

Meciul părea, teoretic, la discreţia brazilienilor, însă, pe teren, lucrurile n-au stat deloc aşa. Sud-americanii au intrat pe teren cu nasurile pe sus, nici nu s-au obosit să prea alerge (cel puţin în prima repriză) şi i-au desconsiderat evident pe fotbaliştii arabi.

Pe care au crezut că-i pot bate chiar şi fără să alerge şi să transpire pe teren.

Rezultatul a fost că la pauză saudiţii aveau 1-0, iar Flamengo a jucat mai rău decât FC Voluntari în zilele ei proaste.

În partea a doua, mai mult de ruşinea de a fi bătuţi de o echipă arabă, brazilienii au început să joace fotbal şi au egalat repede, apoi au trecut la conducere cu vreo 10 minute înainte de final.

În prima repriză, brazilienii au crezut că pot câştiga chiar şi dacă nu aleargă

Restul de circa 15 minute, Flamengo a jucat economicos, dar chiar şi aşa brazilienii au mai marcat o dată (un autogol, e drept), mulţumindu-i finalmente pe cei circa 10.000 de suporteri (!!!) veniţi din Brazilia până în Qatar, pentru a-şi susţine favoriţii.

În minutele de final, puterile şi nervii jucătorilor saudiţi au cedat: unul dintre ei a fost eliminat direct pentru un fault grosolan, la limita dintre chirurgie şi ortopedie.

Posesia mingii a fost net de partea echipei braziliene

Echipa braziliană s-a calificat meritat în finală, scor 3-1; în ciuda faptului că şi-au subestimat adversarul, cei de la Flamengo au arătat că sunt, totuşi, cu mult mai valoroşi decât jucătorii saudiţi şi că stăpânesc mingea mult mai bine decât aceştia din urmă.

În cealaltă semifinală, mâine seară se vor duela campioana Americii de Nord, echipa mexicană Club de Fútbol Monterrey, şi campioana Europei, FC Liverpool.

Meciul se joacă de la ora 19,30 şi e televizat de postul public TV de la noi.

sursa foto: capturi video TVR 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Spitalul Județean Argeș, linie endoscopică de ultimă generație la Urologie

Pacienţii cu afecţiuni urologice vor beneficia de acum de...

Cod galben de ploi în sud-estul României. Vizat, și tot județul Argeș. La munte va ninge

Administrația Națională de Meteorologie ANM a emis azi o...

Spitalul Județean Pitești angajează medici

Spitalul Județean de Urgență Pitești organizează concurs pentru angajarea...

Documentar despre cariera și viața lui Ilie Năstase, în regia lui Tudor Giurgiu, prezentat la Pitești

Premiera documentarului ”Nasty”, despre cariera și viața lui Ilie...