Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ de acest nivel din Piteşti, a organizat, luni şi marţi, deja tradiţionala zi a porţilor deschise.

Nu e nicio greşeală în fraza de mai sus: zi a porţilor deschise a fost şi luni, dar şi ieri.

Cele două zile fac parte din calendarul înscrierii la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020 – 2021.

Copii de vârstă preşcolară şi, deopotrivă, părinţi ai viitorilor elevi ai şcolii, au putut vizita clasele şi laboratoarele unde vor învăţa generaţiile viitoare de elevi.

După un tur al şcolii, în care rolul de ghizi l-au jucat cadrele didactice, micii vizitatori, viitori elevi, au primit mărțișoare „dulci” din cadrul târgului de profil care are loc în această săptămână, în incinta școlii.

sursa foto: Facebook/Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here