Scandalul WC-urilor din fundul curţii: Guvernul pune căruţa canalizării înaintea boilor sărăciei de la ţară

0
556

Prezentată de Guvern ca fiind „un semn de civilizaţie”, măsura interzicerii WC-urilor din fundul curţii pentru locuitorii în ale căror sate există canalizare nu e nimic altceva decât o (nouă) fumigenă.

Una cu puţine şanse de a fi pusă în practică. Poate doar în proporţie mică.

În primul rând, pentru că, departe de a fi fost „scoase din noroaie”, cum spunea dna prim-ministru Dăncilă, majoritatea satelor ţării nu are canalizare şi nici nu va avea prea curând.

La nivelul judeţului Argeş, nici un sfert din sate nu au aşa ceva. Ce să mai spunem de satele de prin Vaslui ori de prin Teleormanul dlui Liviu Dragnea?

Cum îi sileşte Guvernul pe oameni să aibă bani, dacă ei nu au?

În al doilea rând, chiar şi în localităţile rurale unde există canalizare, cei care doresc să se branşeze trebuie să plătească pentru asta. Costurile sunt, în Argeş, între 1.100 şi 2.500 de lei, în funcţie de mai mulţi factori.

Or, pentru pensionarii satelor noastre, asemenea sume sunt de domeniul intangibilului.

Astfel că, atunci când o să vină canalizarea la porţile lor, iar operatorul de apă va cere sume de ordinul miilor de lei pentru branşare, sătenii vor răspunde ca Moromete Jupuitului: „Dacă n-am, de unde să-ţi dau?”

De unde să dea mii de lei bătrâni cu pensii de câteva sute, care nici de medicamente nu au bani?

Cine n-a aşteptat să fie scos de Guvern din noroaie nu mai are nevoie de canalizare

Aceia dintre săteni care, totuşi, au ceva posibilităţi materiale, nu au aşteptat după lălăielile guvernamentale şi şi-au achiziţionat fose septice. Unii chiar fose ecologice, şi-au forat puţuri pentru apă etc.

Altfel spus, nu au aşteptat să-i scoată Guvernul din noroaie, ci s-au scos singuri.

Ca atare, evident că aceşti oameni nu mai au nevoie de canalizare.

O dovedesc cifrele din sate locuite de oameni înstăriţi (în Banat, spre exemplu, satul Dudeştii Noi, judeţul Timiş), unde nici 40% din locuitori nu s-a racordat la canalizare, atunci când aceasta a fost construită.

Nici acest procent nu ar fi fost atins, a spus primarul de acolo, dacă nu ar fi suportat bugetul local costurile de branşare.

Aceasta pentru că oamenii, majoritatea, înstăriţi, şi-au forat puţuri şi şi-au cumpărat fose septice.

Asemănător stau lucrurile şi la noi în judeţ.

La Rucăr, spre exemplu, mai puţin de jumătate din multele pensiuni turistice nu sunt racordate la canalizare. Pentru că proprietarii şi-au făcut singuri ce le trebuia, n-au aşteptat după Guverne.

Ce soluţii ar fi?

Prima ar fi ca Guvernul şi primăriile să nu pună carul interdicţiilor înaintea boilor canalizării, ci să facă întâi de orice canalizare în toate satele.

Regimurile comuniste au electrificat, în vreo două decenii şi ceva, aproape întreaga ţară. Ar trebui ca şi regimurile de azi, democratice, să poată introduce canalizarea în toate satele, în cel mult 10-15 ani.

După aceea, putem discuta de interdicţii.

Şi ar mai trebui să facă Guvernul – acesta, dar şi cele ce vor veni – ceva: să conducă în aşa fel ţara încât orice salariat sau pensionar să-şi poată permite să achite costurile branşării la canalizare.

Până atunci, WC-urile din fundul curţii şi noroaiele de pe uliţele satelor vor persista, indiferent câte ordonanţe de urgenţă de interzicere a lor va da Guvernul.

sursa foto: ziarul Puterea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here