Şase ţări europene, între care şi România, nu sunt de acord cu intenţia autorităţilor europene, de a interzice în spaţiul comunitar, începând cu anul 2035, a comercializării maşinilor dotate cu motoare termice, cu emisii de carbon şi cer amânarea cu cinci ani a acestui termen.
Ţările în discuţie sunt, pe lângă România, Germania, Slovacia, Portugalia, Italia şi Bulgaria, se menţionează într-o ştire a agenţiei de presă Reuters, care susţine că a consultat în acest sens nişte documente. De fapt, sut doar cinci ţări care au declarat explicit că se împotrivesc acestui plan, dar şi mai mulţi înalţi responsabili din industria auto germană l-au criticat, aşa că putem considera că sunt şase ţări în „opoziţie”.
La începutul lunii iunie, eurodeputaţii au adoptat, prin vot, un document care prevede că începând din anul 2035, pe teritoriul Uniunii Europene vor putea fi comercializate exclusiv maşini noi cu zero emisii poluante. Votul a fost destul de strâns: 339 voturi pentru, 249 împotrivă și 24 abțineri.
Restricţia zero emisii poluante se va aplica, inițial, doar autoturismelor şi autoutilitarelor uşoare, cu masă totală maximă sub 3,5 tone.
Cele şase ţări care şi-au exprimat dezacordul faţă de această măsură propun, în schimb, o reducere cu 80% a emisiilor de carbon ale mașinilor până în 2035 și de 100% până în 2040.
„Justificarea acestora este legată de perioada de tranziţie, una foarte scurtă. Sunt şanse foarte mari ca până în 2035 numărul de staţii de încărcare să fie insuficiente pentru un parc auto format preponderent din maşini electrice.
În plus, există diferenţe semnificative între ţările membre în ceea ce priveşte puterea de cumpărare”, se menţionează într-un articol publicat pe gadget.ro.
Ar mai fi o alternativă la maşinile electrice, care, de asemenea, nu produce emisii de carbon: maşinile cu motoare pe hidrogen, care prin ardere emit doar apă. Toyota a şi construit aşa ceva, posibil şi alţi constructori să exploreze pista hidrogenului.
În plus, există destule voci care susţin, argumentat, că nici maşinile electrice nu-s chiar aşa de nepoluante cum sunt ele prezentate îndeobşte.
Orice ar decide Parlamentul European (fie 2035 ca an al renunţării la motoare clasice, pe benzină şi diesel, fie 2040), provocările cărora va trebui să le facă faţă industria auto românească sunt imense: fie în 13 ani, fie în 18, Dacia Mioveni şi Ford Craiova vor fi obligate fie să producă maşini complet nepoluante, fie să se reorienteze spre producţia de piese şi subansambluri ori alte componente.
Deocamdată, la uzina Dacia din Mioveni nu se produce nicio maşină electrică (Spring e importată din China) şi nici măcar un model hibrid. Ford Craiova, în schimb, fabrică de vreo 2-3 ani un model hibrid, Puma.
sursa foto: arhivă ArgeşulOnline.ro

