Azi, 13 septembrie 2018, se împlinesc șapte ani de la adoptarea „Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii”, act semnat în capitala americană Washington.

A fost ziua în care România s-a întors, „în mod ireversibil” (se scria atunci în presă), înspre Vest, după ce aproape o jumătate de secol am fost un fel de gubernie sovietică.

Cu prilejul acestei aniversări, prim-ministrul României, dna Viorica Dăncilă (foto), a dat publicităţii o declaraţie, din care spicuim: „Parteneriatul Strategic cu SUA constituie o garanție pentru securitatea României și un factor determinant în progresul economic și social, reprezentând pilonul principal al politicii externe și de securitate a României, precum și un element fundamental în modelarea profilului strategic al țării noastre.

Totodată, cooperarea strategică România – SUA aduce o contribuție esențială pentru consolidarea rolului ţării noastre de furnizor de securitate și stabilitate la nivel regional și global. Guvernul României este profund angajat să dezvolte și să aprofundeze toate dimensiunile acestui parteneriat, în special domeniile apărării, securității, comerțului și investițiilor”.

Într-o paranteză fie spus, consilierul care i-a redactat premierului acest document merită felicitat. Limbajul e lemn, lustruit şi lăcuit, dar barem nu are greşeli de gramatică şi nici fracturi de logică.

Întrebarea care se pune, totuşi, e următoarea: s-a meritat, din punctul nostru de vedere, al simplilor cetăţeni, acest „parteneriat strategic”?

A avut oare România de câştigat de pe urma lui? Ce şi cât a câştigat şi ce şi cât a pierdut de pe urma lui? Vom încerca, în aceste zile, să detaliem un pic şi capitolul câştiguri, dar şi cel al eventualelor pierderi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here