„Primăria Municipiului Pitești anunță că, în ziua de sâmbătă, 15.05.2021, în funcție de condițiile meteo, în intervalul orar 8 – 17, circulația pe podul Argeș, pe sensul de intrare în municipiul Pitești, va fi restricționată pe o singură bandă, ca urmare a lucrărilor de reparații la rosturile de dilatare, lucrări ce se impun în vederea asigurării unui trafic corespunzător”, a anunţat azi Primăria.

„Municipalitatea își cere scuze pentru disconfortul creat în trafic și recomandă atenție sporită conducătorilor auto ce vor circula în zona menționată, în perioada când vor fi efectuate lucrările anunțate”, se mai menţionează într-un comunicat de presă.

Din 2018 încoace, când podul a fost reparat, au mai avut loc cel puţin 3-4 alte sesiuni de cârpeală, peticire, reparare etc. Ultimele lucrări de cârpeală au avut loc în luna mai a anului trecut.

Aşadar, sâmbătă pregătiţi-vă de coloane fără sfârşit, timp pierdut în trafic, nervi etc. Cel mai bine ar fi, dacă puteţi, să ocoliţi zona. Dacă nu… răbdare şi tutun/algocamin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here