FC Argeş a continuat, în această seară, seria evoluţiilor extraordinare în prima ligă de fotbal, învingând de o manieră vizavi cu entuziasmul echipa arădeană UTA, în play-out-ul primei divizii.
Argeşul s-a impus cu 4-1, după ce la pauză avea doar 2-1. A deschis scorul „Bătrâna Doamnă”, prin Albu, după doar 10 minute de joc, după care ai noştri au egalat prin Robert Grecu (pasă decisivă Malele), apoi au preluat conducerea prin golul extraordinar reuşit de Grecu, autor al unui vole, din foarfecă, urmare a unei centrări venite de la veteranul Muşat, apărut lansat, la învăluire, pe flanc.
În repriza secundă, arădenii au forţat egalarea, dar apărarea argeşeană a funcţionat aproape perfect.
Ba mai mult, pe final de joc, contrele alor noştri au tranşat disputa.

Mai întâi a făcut 3-1 puştiul Dumitru, cu două minute înainte de final; apoi cireaşa de pe tortul unei evoluţii de zile mari a pus-o vârful Cephas Malele, al cărui gol, din minutul 90, a lămurit definitiv problema învingătoarei de azi.
FC Argeş face astfel 27 de puncte, cu două mai puţin decât liderul seriei codaţelor, Chindia Târgovişte (un joc mai puţin disputat), şi se anunţă, astfel, o candidată autorizată la primele două locuri, care pot duce în a treia competiţie continentală intercluburi, Europa Conference League.
Pentru evitarea retrogradării se bat alţii (Sibiu, Iaşi, Dinamo, Viitorul etc). La Piteşti, discuţia e despre participarea într-o cupă europeană. Sună bine, nu?
surse foto: Răzvan Marinescu/Argeş Sport