Fostul prefect PSD de Constanţa din perioada iulie 2017-iunie 2018, Ioan Albu, a comis, aseară, un accident mortal pe un drum judeţean din judeţul Constanţa.

Albu (38 de ani) a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat că fostul prefect băuse zdravăn înainte de a se urca la volan. Maşina sa, un Range Rover de teren, a intrat pe contrasens şi a zdrobit o alta care circula regulamentar şi al cărei şofer (44 de ani, din Adamclisi) n-a avut nicio şansă, murind pe loc.

Alcoolemia fostului prefect Ioan Albu era, la momentul măsurării ei cu aparatul etilotest, la 0,91 mg/litru, mult peste limita dintre contravenţie şi infracţiune şi aproape de valorile unei come etilice.

Fostul prefect Ioan Albu nu trebuie să-şi facă griji prea mari: celor ca el li se dau, de regulă, pedepse cu suspendare

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi ucidere din culpă”, a declarat subinspectorul Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al Poliţiei Constanţa.

Ca şi în alte cazuri similare, probabil că fostul prefect de Constanţa va scăpa cu 2-3 ani de închisoare cu suspendare, plus ceva muncă în folosul comunităţii.

sursa foto: ISU Constanţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here