Ce coronavirus, ce izolare, ce carantină…rromii din satul Borleşti, comuna Merişani, din apropiere de Curtea de Argeş au încins azi nuntă mare. Cu alai, lăutari, manelişti şi vreo 300 de invitaţi.

Parpangel, Goleman, Urgia, Zavistia, Guladel… toată șatra, ce să mai.

Unii dintre ei ar fi trebuit să se afle, teoretic, în carantină şi/sau în izolare la domiciliu, după ce se întorseseră de curând de prin ţări ca Italia, Franţa, Spania sau Germania.

Nu le-a păsat şi s-au comportat ca în şatra proprie, cu toate riscurile ce decurg dintr-un astfel de comportament. Ba chiar au transmis şi nunta live, pe Facebook.

Toată şatra, la nuntă, ca şi cum ar fi ceva normal să nu respecte regulile de prevenţie

Alertaţi de vecini, forţele de ordine (Poliţie şi Jandarmerie) au sosit la locul parangheliei şi au „spart” nunta, amendându-l pe socrul mare, ca organizator, cu suma de 4.000 de lei.

Pe numele celor care nu au respectat regulile de izolare (sau carantină, dacă va fi cazul) vor fi deschise dosare penale sau, după caz, vor fi amendaţi, a informat prefectul de Argeş, dl Emilian Soare.

Paranghelie ca-n scrierile lui Ion Budai Deleanu

Zona respectivă e cunoscută ca fiind una cu infracţionalitate ridicată. Jandarmeria şi cei de la distribuitorul local de electricitate organizează sistematic razii acolo, întrucât rromii din Borleşti obişnuiesc să fure curent în mod constant.

sursa foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here